Psihanaliza - Editorial



powered by FreeFind
 

La ce e bun cabinetul de psihanaliză

Multă lume solicită azi ajutorul psihanalizei. Nu putem da acest ajutor online. Era nevoie de un cabinet pentru relația față în față și acum îl avem. Ce ne poate oferi acest cabinet? O altă modalitate de abordare a problemelor noastre. Iată numai două aspecte pentru început:

1. Deplasarea interesului spre cauză. Cînd o mamă se plînge de comportamentul scandalos al fiului ei, ea nu are în vedere decît natura acestui comportament, purtarea lui vizibilă. Ea nu înțelege că acest comportament este un semn a ceva ce nu se vede, ceva inconștient.

2. Deplasarea de la eu la tu. De multe ori (foarte multe ori) eul nu este cauza deficiențelor noastre, ci un blocaj la nivelul inconștientului, care (inconștientul) se abordează ca un "tu", adică un altcineva în personalitatea noastră psihică.

3. Deplasarea de la cauza din afară la cauza dinăuntru. Dacă blocajul este vinovat de problemele noastre și el este înăuntru, evident că vom căuta cauză înăuntru și soluția problemei numai după lămurirea cauzei. Puțin cam complicat? Sînt situații cînd oamenii se plîng de o anumită constanță a nenorocirii în viața lor. Bărbații, că au ales femeia nepotrivită, iar și iar (situație valabilă și la celălalt sex). Dar cauza eșecului nu este alegerea în sine și nici femeia aleasă, ci ceea ce a determinat alegerea. Și acest "ce" este inconștient, acționînd ca un mecanism autonom, dinăuntru.

Înțelegerea conflictelor se face în psihanaliză pornind de la alte criterii ca în psihoterapie (psihologie) sau psihiatrie. Aceste criterii sînt rădăcina conflictelor. Lămurirea lor duce la vindecare sau cel puțin la ameliorarea semnificativă a situației celui care solicită ajutorul psihanalizei.

Cabinetul de psihanaliză oferă, astăzi, acest ajutor specific care ne scoate puțin din banalul soluțiilor clasice. Ajutorul psihanalitic are avantajul că nu vorbește în numele nostru, ci ne lasă să ne pledăm cauza...

AROPA

subt 

<= Home | Psihanaliza | Cursuri

Articole | Publicații

Asistență online | Forum | Blog

Contact

© 1998-2024, AROPA. Toate drepturile rezervate.

logo aropa