Gîndirea mecanicistă şi psihanaliza

Nu trebuie să fi mers prea des la doctor ca să vezi care este procedura. După ce eşti întrebat despre ce te doare urmează un consult somatic sumar şi în cele mai mult cazuri o listă de analize pe care să le faci pentru a primi în final un diagnostic şi tratamentul medicamentos. Asta-i tot. Nimeni nu se gîndeşte că boala ta ar putea avea şi alte cauze decît un germen patogen, o leziune organică sau o toxiinfecţiei alimentară. Pe scurt spus: totul este redus la somatic.

Cu vremea, medicina a învăţat că somaticul nu este totul sau, cel puţin, că somaticul se împleteşte cu psihicul şi că ambele trebuie reconciliate pentru a avea succes în tratament. Această viziune deloc nouă (grecii o aveau deja) nu este însă pe deplin asimilată. Dacă ai fost vreodată internat într-un spital ai văzut că nimănui nu-i pasă de viaţa, de sentimentele tale, de gîndurile tale, de obsesiile şi suferinţele tale. Şi dacă i-ar păsa, nu ar face conexiunea cu bolile tale ci, în cel mai bun caz, te-ar expedia colet la secţia psihiatrie!

Că lucrurile stau aşa în medicina alopatică, nu ne interesează aici. Ceea ce ne reţine în acest articol este ideologia asemănătoare - să-i zicem mecanicistă - care predomină şi în abordarea psihologică a bolilor noastre.

Pacienţii care ni se adresează au rareori ideea că suferinţele lor ar putea avea legătură cu viaţa lor afectivă, cu întîmplările vieţii lor altele decît vechea formulă: tata alcoolic-mama disperată-divorţ etc.

În al doilea rînd, şi poate mai grav, nimeni nu are nici cea mai vagă bănuială că ceea ce ştie sau crede că ştie despre sine nu este totul. Altfel spus, cunoaşterea conştientă a factorilor etiologici (cauzatori de boală psihică) nu este suficientă. În 90% din cazuri această cunoaştere limitată trebuie chiar abandonată în folosul exclusiv al cunoaşterii vieţii noastre inconştiente.

Această viaţă inconştientă este domeniul de aplicare a metodelor psihanalitice. Interpretarea viselor, analiza actelor ratate şi simptomatice etc. sunt căi de acces la inconştient. Iar inconştientul revelat şi asumat este cheia vindecării nu numai în maladiile psihice, ci chiar şi în cele somatice (în acesta, cunoaşterea motivaţiilor inconştiente - aşa cum observa celebrul Groddeck - este adeseori salvatoare).

Pacienţii noşti sunt total absenţi la exigenţele noastre - ei ni se adresează de pe aceeaşi poziţie mecanicistă ca şi cea a medicilor care ne reduc la maşinării mecanice. Nu e de mirare de ce medicina noastră nu evoluează: şi medic, şi pacient sunt legaţi prin aceeaşi gîndire unilaterală.

Mai departe, înţelegem şi de ce psihanaliza nu a avut succes în România, mai bine zis la români. Mai exact, nu e vorba numai de prejudecăţile mistice (de gîndirea mistică românească ce presupune existenţa entităţilor maligne oculte care declanşează bolile) - în fond, aceste prejudecăţi ascund şi ele o ideologie mecanicistă - e vorba, de fapt de încrederea nelimitată în conştient, în viaţa conştientă şi numai în ea!

Voi reveni asupra acestui aspect.