De ce se dispreţuiesc românii

Citind un material online despre de ce sînt românii atît de duri faţă de ei sau de alţii ca ei m-am gîndit să dau un răspuns, şi am scris un articolaş despre indiferenţa noastră faţă de parcuri istorice, cum ar fi Carol din capitală. De fapt ideea era alta - voiam să arăt că duritatea semnalată nu este de fel efectul unui sadism dezlănţuit faţă de semeni, cum cred unii. Adică, mai pe scurt, avem motive să ne dispreţuim. Şi arătam cum nu ştim să facem lucruri profesionale, cum sîntem indiferenţi faţă de valorile pe care le deţinem şi pe care ar trebui să le etalăm cu emfază etc.

Pe urmă am găsit un alt exemplu: divergenţele legate de legea interzicerii fumatului. Ideea stupidă că interzicînd fumatul nu sîntem democratici pentru că nu permitem fumătorilor să facă ce le place mai mult, chiar dacă fumatul aduce prejudicii celor care nu fumează!!!

M-am mai gîndit apoi şi la mascarada alegerilor locale, cel puţin în Bucureşti, unde am avut la un singur partid "istoric" cîţiva candidaţi propuşi şi respinşi într-un scurt interval de timp trădînd superficialitate şi derută. Ca să nu mai vorbesc de promisiunile electorale halucinante care nu oferă speranţe decît persoanelor tarate psihic sau dominate de principiul plăcerii, adică incapabile să facă distincţia dintre dorinţă şi realitate.

Apoi a venit rîndul poveştii cu tabloul lui Brîncuşi care trebuie achiziţionat de stat cu o sumă imoral de mare, peste 10 milioane, iar statul nu-şi permite acest lux şi apelează la ajutorul de inimă al cetăţenilor. Vibrant este că Primul ministru şi-a donat un salariu pentru acest scop măreţ. Într-o ţară împovărată de lipsuri şi incapabilă să se integreze, problema achiziţionării unui tablou este vitală!!!

Să mai amintim şi discursul unui înalt funcţionar NATO sau US (nu-mi este clară distincţia dintre aceste două entităţi) care a confundat Bucureştiul cu Budapesta, la inaugurarea scutului antirachetă. Semn că pentru "ei" era de dorit Budapesta în loc de Bucureşti, fapt puţin măgulitor pentru "noi".

În final, nu am mai scris nimic deoarece exemplele a ceva anormal la/cu noi erau cu duiumul ca şi ideile inspirate de ele, încît devenea practic imposibil să faci o sistematizare.

Ce pot să zic este că românii se dispreţuiesc nu pentru că sînt sadici sau mazochişti, ci pentru că au motive întemeiate să o facă. Ele provin din experienţa vieţii zilnice, din lucrurile pe care le facem aşa cum le facem toţi, de la mic la mare. Procedeul nostru este însă de a-i lua în rîs pe ceilalţi pentru a ne cruţa pe noi. Sau a discredita "ţara", "poporul", la modul general, fără a ne include în aceste categorii. Astfel respirăm mai departe liberi de orice reproş sau sentiment obscur al micimii personale.

--
Material de Jean Chiriac