01 martie, 2012 09:44
Bună ziua,

La vârsta de 18 ani am avut un vis care s-a repetat și cu doi ani mai târziu (acum am 25). Reproduc, în continuare, conținutul visului (nimic în plus, nimic în minus), scris la persoana III-a singular, după cum am ales să îl redau în scris în jurul vârstei de 22 de ani:

„Soarele îşi aruncă razele deasupra câtorva fabrici din ceea ce părea un peisaj al Americii anilor '30. Nu e nici ţipenie de om în jur. Cărămiziul clădirilor trezea un fel de căldură în privitor, atunci când reflecta lumina...
Tânărul se afla în faţa unei case, ce se înălţa sfidătoare in mijlocul clădirilor goale. Stătea şi contempla, în curtea împrejmuită cu un gard dintr-un lemn masiv, de culoarea sângelui. În jurul său, el nu mai percepea nimic... Simţea doar o dorinţă inexplicabilă şi totuşi perfect justificabilă.
Deodată, simte nevoia să se dezbrace. Îşi dă jos chipiul ştrengăresc... îşi descheie sacoul şi îl aruncă cît colo. Îşi dă jos pantofii, şi şosetele astfel încăt rămâne doar în cămaşa albă şi în pantalonii gri. Sub tălpile fragede simţea prospeţimea rouăi şi îi ghicea gustul... Casa din faţa lui i se părea foarte stranie. Din orice unghi ar fi privit-o avea o formă piramidală, deşi spaţiul camerelor superioare nu se micşora. Era foarte stranie, întradevăr, arhitectura casei... însă găsea că e deosebită.
După un timp, în care se avântase în consideraţii filozofice asupra proporţiilor clădirii, se hotărăşte să escaladeze clădirea. Nu înţelege de ce simte că trebuie să facă astfel, spre deosebire de a intra pe uşă, dar în adîncul sufletului său ştie că trebuie să fie aşa. Însă, în acelaşi timp... ştie că ceea ce face seamănã cu încălcarea unei legi sacre, divine. Dar el simte că ceea ce face e corect. Cu sprinteneala anilor săi sare şi se apucă cu mîinile de grinda primului etaj. E foarte sigur pe el... Urcă etajele cu o uşurinţă şi o agilitate ieşite din comun. Urcă şi tot urcă, neţinând cont de numărul etajelor...
La un moment dat se opreşte. Se află la penultimul cat şi observă in jurul său, razele soarelui ca fiind cu adevărat sublime. În acelaşi moment realizează faptul ca nu mai poate urca. Uşa ultimei camere este închisă cu o cheie... o cheie pe care nu o are. Nu s-a gîndit nicio clipă dacă celelalte camere, erau încuiate sau nu. Băgase de seamă, în treacăt, ferestrele şi geamurile lor... însă se abţinuse din a se uita în interior. Îi plăcuseră totusi ferestrele... erau gravate cu multă atenţie, iar din cîteva priviri fulgerătoare descifrase scene din diversele mitologii pe care le citise.
Adîncit în gînduri, tînărul nu observase faptul că în spatele lui se furişase o fată. Era slujnica ce avea grijă de casă... Tînărul se întoarce si se uită la ea, însă, într-un mod foarte ciudat... nu îi putea distinge trăsăturile feţei. Simţea, în schimb, faptul ca fata îi purta în inimă o adîncă dragoste. Ea prinde mîna lui timidă într-a ei, şi îi lasă în palmă o cheie. El ştia că ea risca foarte mult prin acest gest... se uită în sufletul ei cald şi îi mulţumeşte din inimă. Fata se retrage, repede, după o uşă din lemn masiv... pe care el dinstingea, clar, şi fără mult interes, încrustaţi, mulţi sori în jurul unei sfere.
Îi părea rău că nu putea să desluşească trăsăturile fetei... şi pentru faptul ca nu îi împărtăşea dragostea. Ştia, totuşi, că menirea sa era alta. Se uită la cheia din mîna sa. Părea a fi din aur... dar uşoară ca un fulg. Se întreba ce ar fi trebuit să facă pentru a o fi obţinut în mod normal... I-a mulţumit, încă o dată, în gînd, fetei fară chip, pentru cheia ce semăna cu o rază de soare şi se ridică în picioare.
Cu un ultim salt, lipsit de efort, ajunge la ultimul etaj. Aici află o cameră piramidală, care din exterior nu părea a fi foarte spaţioasă. Însă odată ce cheia s-a răsucit în broască... a simţit ca şi cum ar fi pătruns într-un alt plan. Înăuntru... camera sfida legile fizicii. Razele soarelui păreau a pătrunde prin toate ferestrele. Însă ceea ce vedea în camera depăşea orice îşi imaginase vreodată. Întâi de toate... a observat candelabrul care nu era legat... ci stătea suspendat în aer. Braţele sale păreau a fi din apă... însă acea apă emitea un fel de pulsaţie luminoasă cu o uşoară tentă albastră. Apoi atenţia i-a fost atrasa de nenumăratele opere de artă ce îl înconjurau: picturi, sculpturi, mobila, mozaicuri şi multe altele. Însă ceea ce l-a impresionat cel mai puternic, afară de maestria fără egal cu care fuseseră create, era modul în care fiecare piesă completa un mozaic grandios, divin. Avea impresia că dacă ar fi schimbat locul uneia dintre ele totul s-ar fi năruit. Încrustările de pe diferitele scrinuri completau scene din anumite picturi... iar personajele se desfăşurau pe socluri. Era o privelişte care îl înmărmurise... avea impresia că toate prindeau viaţă, rînd pe rînd, şi continuau povestea.
Într-un tîrziu... s-a trezit, parcă, dintr-un somn adînc si vesnic. Şi-a dat seama că toate acele senzaţii îl copleşiseră, pe moment. A dat catifeaua aproape insesizabilă, ce acoperea patul, la o parte şi se ridică. Totul era la fel de frumos şi de armonios. Dar acum ştia pentru ce venise. Căuta ceva anume, ceva preţios... o comoară a universului, a sufletului.
A început să caute, cu grija... astfel încât să nu deranjeze ordinea, aproape cu iz de sacru, a operelor si obiectelor de artă. Descoperise o bibliotecă imensă... şi încetase să se mai gîndească la cum era posibil aşa ceva. Trecea cu degetele, încet, peste titlurile cărţilor... erau scrise în multe limbi, limbi străvechi, pe care el nu le cunoştea... Dar bănuia că ascund multe din tainele universului în ele.
Dulapurile şi cabinetele ascundeau multe obiecte stranii, din diferite materiale si cu diferite forme. Pe măsură ce căuta mai mult, deşi nu ştia ce căuta, simţea că se apropie...
Observase, de ceva timp, că lucrurile din jurul său se mişcau, dar nu dăduse prea multă atentie. Pentru că se mişcau toate deodată... păstrînd aceeaşi armonie şi frumuseţe. Însă, aproape intuitiv, privirea îi cade asupra unui scrin, sculptat dintr-o bucată. Se apropie încet, şi cu grijă, de el şi de îndată ce îl atinge, toată fiinţa sa devine întrepătrunsă de o mireasmă îmbătătoare. Îşi dă seama ca mireasma fusese prezentă în cameră dintotdeauna... însă el abia acum devenea conştient de ea. Ii plăcuse această realizare. Era sigur că ceea ce căuta se afla în acel scrin micuţ şi delicat.
Apuca cu grijă mînerele şi deschidea sertăraşele analizînd curios conţinutul fiecăruia. În acelaşi timp, aprecia cu sufletul dragostea cu care fuseseră gravate toate detaliile de pe fiecare mîner, încerca să descifreze inscripţiile tainice ce îi atrăgeau privirea... şi jubila în sinea lui. Într-un astfel de moment, degetele sale tremurînde apucă cu grijă obiectul căutat, dintr-un sertăraş şi îl scot la lumină.
Era un fel de placă lungă şi subţire... O lamelă, asemănătoare celor din tarot... însă din aur şi extrem de fină. Dar ceea ce l-a frapat cel mai mult, pe tînăr, a fost ceea ce se afla pe feţele lamelei. Pe fiecare din feţe erau gravate, în relief, diferite hieroglife, simboluri si semne. Unele dintre ele îi păreau a fi egiptene, însă majoritatea îi erau complet necunoscute. Păreau a fi scrise de mînă... dar într-un mod fascinant de meticulos. Pe masură ce îşi odihnea privirea asupra fiecărui simbol, simţea o mare tensiune interioară. Nu durere... ci dorinţă. Dorinţa de a descifra mesajul energetic pe care îl trimiteau. O întoarce pe cealaltă parte si observă alte hieroglife şi simboluri... însă odată ce o întoarce a doua oară simbolurile se schimbă... apărînd altele... la fel de frumoase şi de misterioase. Era de neînţeles... dar minunat.
După un timp, nemairealizînd scurgerea timpului, se hotărăşte că e timpul să plece. Se uită pentru ultima oară la minunăţiile din jur... Apoi bagă lamela, cu grijă, în sîn şi iese pe uşă, afară. O închide încet, şi lasă cheia în broască. Îşi trece mîna peste piept, reasigurîndu-se şi începe să coboare cu aceeaşi uşurinţă cu care urcase.
Se opreşte puţin... şi se uită în direcţia soarelui. Nu îşi poate da seama dacă e răsărit sau apus... Se îndreaptă către el şi dispare în depărtare, sărind peste şinele trenurilor.

În continuare, firul se taie și începe un alt vis, oarecum legat de primul:

După ce am trecut peste acele şine de tren, în asfinţit-apus, imaginea se mută în alt cadru, în timpurile noastre. Eram împreună cu mama mea şi căutam un bijutier. Eu eram foarte trist, îndurerat, deoarece mama vroia să vîndă tableta... eram foarte săraci. Şi aveam nevoie de bani.
Încercasem să îi explic însemnătatea simbolurilor, dar nu înţelegea. Simţeam că pierdeam un lucru deosebit de important şi nu apucasem să descifrez ce scria pe ea. Eram atît de deprimat încât mi-era greu să merg.
Găsim un bijutier, mama scoate plăcuţa din geantă şi i-o înmânează. Omul nici nu bănuia importanţa sa... dar eu da. Şi simţeam că îmi fuge pămîntul de sub picioare.
Aş fi vrut să fac ceva, să o iau şi să fug... dar nu puteam. Nu puteam decât să mă gîndesc la cum aveam să o recuperez. Bijutierul o cîntăreşte neimpresionat de simbolurile sale, şi îi plăteşte mamei o sumă infimă de bani. Eu mi-aş fi dat viaţa pentru a putea înţelege misterele sale.
Faptul era consumat, rămăsesem singur şi îndurerat... Nu mă puteam gândi decât la cum aveam să o recuperez. Nu ştiam cum... dar ştiam că voi reuşi.

Cu toate că am tot încercat, de-a lungul timpului, să înțeleg mesajul visului... nu pot spune că am avut rezultate remarcabile. Au trecut 7 ani de atunci, și încă îl pot reda cu aceeași acuratețe. Am mai avut alte vise, unul chiar mai elaborat decât cel de mai sus, dar acesta este primul și cel mai important. Mi-ar face o deosebită plăcere dacă m-ați putea ajuta/îndruma în descifrarea sa.

Sunt complet deschis oricăror întrebări și/sau comentarii.

Mulțumesc!
Subiect Autor Vizualizari Postat

Vis mare (repetitiv)

endiaar 5427 01 martie, 2012 09:44

Re: Vis mare (repetitiv)

moderator 2906 02 martie, 2012 07:01

Re: Vis mare (repetitiv)

endiaar 2992 03 martie, 2012 10:51

Re: Vis mare (repetitiv)

moderator 2990 04 martie, 2012 02:08

Re: Vis mare (repetitiv)

endiaar 4212 04 martie, 2012 03:40



Regretam dar numai utilizatorii inregistrati pot posta in acest forum.

Click aici ca sa intri