Sigmund Freud > Prezentare de carte

Fetişismul

Fetişul este substitutul pentru falusul femeii, în existenţa căruia băieţelul a crezut în anii timpurii ai copilăriei. Nedorind să renunţe la această convingere, refuză în fetişism realitatea nedorită a castrării femeii.

Nici o fiinţă masculină nu e scutită de frica de castrare la vederea organelor genitale feminine. Dacă femeia e castrată atunci si posesia penisului personal e ameninţată.

Fetişul oferă protecţie împotriva ameninţării cu castrarea, reprezentând şi un triumf asupra acesteia. Îl ajută pe fetişist să nu devină homosexual, pentru că atribuie femeii acel caracter prin care ea devine tolerabilă ca obiect sexual.

Pot fi alese ca substitut al falusului lipsă al femeii acele organe sau obiecte care reprezintă penisul ca simbol. Dar nu se întâmplă întotdeauna aşa. La instalarea fetişului se petrece ceva asemănător stopării amintirii în amnezia traumatică. Ca şi în acest caz, interesul subiectului este curmat prematur, ca şi cum ar fi fost reţinută ca fetiş ultima impresie dinaintea celei traumatice.

Spre exemplu, piciorul, pantoful, sau o parte a acestora sunt preferate ca urmare a curiozităţii băiatului ce a iscodit de jos în sus, de la picioare spre organele genitale feminine. Blana şi catifeaua reţin imaginea părului pubian. Hainele reţin momentul dezbrăcării care precede opinia că femeia ar fi falică.

Determinarea fetişului însă nu transpare de fiecare dată cu siguranţă.

Fetişistul are o atitudine ambivalentă în raport cu problema castrării femeii. Există cazuri în care fetişul însuşi este acela în a cărui structură s-au instalat atât refuzul, cât şi afirmarea castrării. Freud dă ca exemplu cazul unui bărbat, care avea ca fetiş o centură de castitate, pe care o putea purta şi ca pe un costum de baie. Ascunzând total organele genitale şi diferenţele dintre ele, aceasta reprezenta atât castrarea, cât şi necastrarea femeii, dar şi posibilitatea ca bărbatul însuşi să fie castrat.

În alte cazuri, apare o ambivalenţă în ceea ce îşi propune fetişistul (în realitate sau fantasmă) cu fetişul său. Tandreţea şi ostilitatea cu care este tratat fetişul participă, amândouă, la refuzul şi la recunoaşterea castrării; ele se pot amesteca într-o măsură diferită, în cazuri diferite - una din atitudini fiind mai pronunţată.

Tratarea fetişului ca şi cum ar fi o reprezentare a castrării apare mai ales dacă s-a dezvoltat o puternică identificare cu tatăl, căruia băieţelul îi atribuise faptul castrării femeii.

O altă variantă a fetişismului se poate vedea în obiceiul chinezilor de mutilare a piciorului femeilor, venerându-l apoi ca pe un fetiş (e ca şi cum bărbatul chinez ar dori să-i mulţumească femeii că a admis să fie castrată).

--
Material de Ana Drobot

icon 

<- Înapoi la prezentare de carte

Home | Psihanaliza | Caută pe acest site | Newslette | Contact

© 1998-2017, AROPA. Toate drepturile rezervate.

logo aropa