Dizidenţii

C. G. Jung

Carl JungCarl Gustav Jung (1875-1961) a avut o importanţă considerabilă în sînul mişcării psihanalitice şi este în general considerat ca prototipul dizidentului, atît prin impactul rupturii sale, cît şi prin amploarea mişcării pe care a creat-o ulterior.

Elveţian de origine, Jung era fiul unui pastor. El şi-a făcut studiile în medicină, s-a specializat în psihiatrie, apoi a intrat la Burgholzli, celebrul spital psihiatric din Zurich, condus la acea vreme de nu mai puţin celebrul Eugen Bleuler.

Între 1902-1903 efectuează un stagiul la Paris, cu Pierre Janet, apoi revine la Zurich unde este numit medic şef la Burgholzli.

În acest context Jung i se prezintă lui Freud în anul 1907. Freud va fi sedus de prestigiul şi personalitatea lui Jung şi va vedea rapid în el fiul spiritual care va putea asigura supravieţuirea psihanalizei, cu atît mai mult cu cît Jung nu era evreu.

Legături intense se ţes atunci între cei doi, cu o ambivalenţă care aminteşte de relaţia lui Freud cu Fliess, în epoca elaborării psihanalizei.

Jung a cunoscut o ascensiune fulgerătoare în ierarhia psihanalizei. El devine editorul Jahrbuch , în 1908. Va participa apoi la voiajul în America şi va deveni primul preşedinte al Asociaţiei internaţionale de psihanaliză, în 1910.

Reticenţele lui Jung faţă de teoria freudiană se raportau la rolul sexualităţii în dezvoltarea psihică. De fapt, Jung nu a aderat niciodată total la teoria sexuală a lui Freud. Din 1912, el ia din ce în ce mai multă distanţă în scrierile sale, ceea ce va provoca o ruptură care se va concretiza în 1914 prin demisia lui Jung din toate posturile pe care le ocupa anterior.

După o perioadă de tulburări personale, Jung se dedică autoanalizei sale şi îşi fondează propria şcoală - psihologia analitică - ce va atrage numeroşi discipoli.

Autoanaliza va fi sursa unei opere imense şi variate care include concepte noi cum ar fi metoda amplificării în interpretarea viselor, inconştientul colectiv, arhetipurile, procesul de individuaţie, sincronicitatea etc.

  • Mai multe informaţii despre biografia şi opera lui Jung, plus un curs online de interpretare a viselor după metoda sa, găseşti pe site-ul dedicat lui la adresa http://www.psihanaliza.org/jung/.

--
La realizarea acestui material a stat la bază articolul lui
Rene DesGroseillers.

--

<- Înapoi la Dizidenţi

Home | Psihanaliza | Caută pe acest site | Newslette | Contact

© 1998-2017, AROPA. Toate drepturile rezervate.

logo aropa