Sigmund Freud > Mărturii

Această secţiune este dedicată articolelor despre mărturii şi note de călătorie/lectură care îl au ca subiect pe Sigmund Freud. Oricine are ceva de spus aici va fi publicat cu condiţia să o facă decent şi încadrat în subiect.

Expediaţi materialele voastre pe adresa de email aropa@freudfile.org cu subiectul "marturii" (fără ghilimele). Articolele trebuie redactate în format RTF sau Doc cu diacritice în vechiul sistem de ortografiere. Puteţi ataşa şi fotografii.

Debutăm cu un articol semnat de doamna Oancă Maria-Emilia care a avut amabilitatea să ne vorbească despre călătoria in Viena, la muzeul Freud şi Pribor, la casa memorială Freud.

De la Interpretarea viselor la realizarea unui vis

de Oancă Maria-Emilia

Sînt un om normal care simte nevoia să se cunoască, să evolueze, să se maturizeze. Aşa cum am citit în cărţile lui Jung,  viaţa omului ar trebui să aibă două mari etape de dezvoltare: prima, de dezvoltare materială şi apoi o alta, de dezvoltare spirituală, care începe după 40 de ani. Asta pentru a da echilibru existenţei noastre. Eu am trecut de pragul celor 40 de ani şi am pornit în căutarea sufletului meu sau în realizarea Sinelui meu, sau în descoperirea identităţii mele, cum vreţi să-i spuneţi.

Cafe Freud din VienaÎntîmplător, (am înţeles mai apoi că nimic nu e întîmplător în lumea asta) am primit cadou o carte. Se numeşte Amintiri, vise, reflecţii de Carl Gustav Jung. Am intrat într-un univers fascinant, palpitant şi care mi se părea atît de familiar. Am ştiut că este ceea ce îşi doreşte mintea si sufletul meu: înţelegerea fenomenelor psihice, înţelegerea fenomenelor mele psihice. Aşa am început, cu o mare bucurie şi plăcere, să citesc Jung. Mult. Este fascinant. Îl recomand tuturor celor vor să se cunoască. Şi să-i cunoască pe ceilalţi.

Am început să încerc să-mi descifrez visele, să mi le notez, să le înţeleg. Am început să învăţ semnificaţia simbolurilor. Am purtat discuţii extraordinare despre vise, psihanaliză şi cunoaştere de sine cu prietena mea cea mai bună.

Inevitabil, de la Jung am ajuns la Freud. Multă vreme n-am vrut să citesc Freud. Mi se părea că este depăşit (rog să mă ierte cei cunoscători -eram şi sînt încă novice). Am avut prejudecata că  Jung a extras esenţialul de la Freud şi eu nu mai am ce descoperi. Dar nu a fost adevărat.

Şi iarăşi a apărut întîmplarea. Am avut o dispută aprinsă cu prietena mea  pe tema telepatiei. N-am reuşit încă să "rezolvăm" această problemă. Dar mi-a căzut în mînă o carte scrisă de Freud ce se numeşte Vis si telepatie. E o carte scrisă la începutul secolului, dar este extraordinar de actuală. Foarte explicită, clară, foarte frumos scrisă, într-un limbaj foarte uşor de înţeles. Citind-o mi-am dat seama că n-am urmat ordinea normală a cunoaşterii psihicului uman. Ca să pot să urmez calea spre autocunoaştere trebuia să încep cu Freud. Aşa îmi zicea mintea şi sufletul meu. Simţeam că Freud este şi va fi profesorul şi călăuza mea "pentru anii de liceu" ai psihanalizei, autocunoaşterii  şi cunoaşterii vieţii psihice şi Jung este şi va fi  "profesorul din facultate".

Casa memoriala din PriborApoi, ca să pot să mă apropii de un autor, ca şi de oricare om, trebuie să-l cunosc mai îndeaproape, mai personal , să-i ştiu şi să-i înţeleg "istoria" vieţii . Ca să–l cunosc pe Freud am început să citesc despre viaţa sa. Şi mi-a plăcut tot mai mult. Am aflat că s-a născut într-o familie de evrei - era altfel decît cei din jur - dar dintr-o familie de oameni obişnuiţi. Mi-a plăcut că a făcut medicina. I-am înţeles perioada de căutări. I-am înţeles dorinţa de a fi medic şi de a-şi cî ştiga existenţa din medicină. M-am bucurat că şi-a găsit femeia care l-a iubit şi a iubit-o cu adevărat. Şi mă fascinează geniul lui; nu pot să mă laud că l-am înţeles pe deplin, dar sigur îl simt, mă atrage. Şi fantasticele sale căutări şi descoperiri din  lumea minţii. Lupta lui cu lumea, cu oamenii, cu boala. Încă încerc să înţeleg adevărata relaţie dintre el si Jung.

Anul acesta, întîmplător sau nu, am reuşit să-mi împlinesc un vis: să văd locuri unde au trăit oameni speciali, geniali, pe care eu îi admir şi îi am ca exemple de viaţa. Mi se pare esenţial să avem modele de viaţă.

Vara asta am ajuns la Viena cu familia, în vacanţă. Şi parcă paşii mei erau ghidaţi de ceva sau cineva. Am ajuns foarte uşor pe strada Bergasse la numărul 19. Este adresa cabinetului doctorului Sigmund Freud din Viena. Acum muzeul Freud. Era 8 şi jumătate dimineaţa, era închis şi eram doar eu cu fiul şi soţul meu şi încă doi tineri, spanioli cred. Aşteptam cu evlavie, cu ardoare, cu bucurie să se facă ora 9 ca să intrăm în lumea fascinantă a dr. Freud. Au fost minute lungi, foarte emoţionante. Aşteptînd am văzut pe stradă, mai jos, o cafenea. Este cafeneaua în care dr. Freud se întîlnea cu lumea. Cochetă, mică, boemă, plină de imaginea profesorului .

La nouă fix s-a deschis uşa cabinetului-muzeu. Nu ştiu ce să spun că m-a copleşit şi m-a emoţionat. Totul. Atmosfera. Umbra fizică a unui om atît de deosebit. Cărţile, fotografiile, microscopul, ochelarii, statuetele, cartea de vizită... Cabinetul medicului care a schimbat lumea reală descoperind lumea psihicului uman. Aici Freud a descifrat pentru prima dată semnificaţia  inconştientului. Inconştientul care a devenit conştient. A fost primul care a  înţeles importanţa şi semnificaţia  viselor. A înţeles altfel femeia, sexul, complexul lui Oedip. A deschis porţile psihanalizei. Şi atît de multe altele!

Vestita canapea, scaunul "de lucru"... erau acolo. Imagini, dar erau acolo. Această canapea care a influenţat şi lumea medicală si lumea artelor (vezi opera lui Andy Warhol). Şi, bineînţeles, originalul din 1901, al cărţii Interpretarea Viselor. Toate obiectele din acest muzeu au fost donate de fiica sa - Ana - şi ea o cunoscută psihanalistă.

Pentru  mine a fost ca o întîlnire cu o mare minune a lumii. Prima sau a zecea! A fost o întîlnire extraordinară cu lumea unui om care a înţeles primul lumea intangibilă o minţii omeneşti. Un vis împlinit! Un vis călăuză, un vis care îmi dă energie.

După două săptămîni, la întoarcerea in ţară, am avut iarăşi o întîlnire cu totul deosebită, acum ştiu sigur că deloc întîmplătoare. Am vrut să ne întoarcem prin Polonia, pe la Wadowice, locul unde s-a născut Papa Ioan Paul al II-lea (alt om de geniu pe care îl admir nespus). Drumul trecea printr-un orăşel din Cehia - Pribor - chiar la graniţa cu Polonia. După cîteva momente, citind pe hartă Pribor mi-am amintit brusc de unde ştiu eu acest nume. Este numele actual al oraşului Freiberg - oraşul natal al dr. Sigmund Freud. Se pare că trebuia să intrăm să-l vizităm. Şi am intrat să-l vizitam. Am găsit repede casa unde s-a născut  şi a crescut cîţiva ani  marele Profesor.

Casa memoriala din PriborÎn faţa casei memoriale Freud este o statuie din bronz a binecunoscutei sale canapele de consultaţie. La baza ei se poate citi: "Sit down and meditate - stand up and act". În casă sînt peste tot citate din opera lui Freud. În vizita prin camerele casei ne-a  însoţit şi un ghid audio cu vocea Profesorului. Cîteva din vorbele lui Freud, din care simţi că geniul înseamnă şi un extraordinar simţ al umorului: "A joke is the most spiritual performance that leads to pleasure acquisition"... "Sigmund Freud was laughing while working... and what about you?"... "A life becomes deprived, less interesting when a person does not dare to deal with the highest bet in the games of life"... Şi ultimele: "Despite studying woman's psyhe for thirty years I am not able to answer a crucial and unanswered question: <<What do women actually want?>>"

Aşa a vrut Dumnezeu sau acea "putere de o natură foarte personală cu o influenţă irezistibilă"- cum îl numea Jung! Aşa a vrut Dumnezeu să-mi deschidă mintea şi sufletul către psihanaliză, către mine însămi, către lume.

Acum am ajuns acasă şi citesc cu bucurie, cu dragoste, cu speranţa Introducere in psihanaliză de Sigmund Freud. Sînt pe  drumul meu spre cunoaştere si autocunoaştere.

Nimic in viaţa nu e întîmplător. Nici împlinirea viselor. Nici interpretarea viselor.

--
Daţi click pe fotografii pentru versiuni mărite.
Fotografiile originale ale autoarei.

Home | Psihanaliza | Caută pe acest site | Newslette | Contact

© 1998-2017, AROPA. Toate drepturile rezervate.

logo aropa