Sigmund Freud > Prezentare de carte

Cuvîntul de duh și relația sa cu inconștientul (1905)

Al treilea și ultimul volum din ceea ce este uneori prezentat drept "tripticul" pe care Freud l-a consacrat la începutul secolului explorării psihicului uman normal - din care mai fac parte Interpretarea viselor și Psihopatologia vieții cotidiene - această lucrare ce se ocupă de cuvîntul de duh a fost publicată în anul 1905. Dintre cele trei, este cea care a avut cel mai mic ecou, cel puținnă cînd Jacques Lacan o va repune în avanscena psihanalizei franceze.

Freud era pasionat de vorbele de duh, de glume și de replici spontane, iar una dintre marile sale plăceri era să povestească istorioare evreiești. În această carte el încearcă să arate care este mecanismul vorbei de duh, pentru a-i putea apoi scoate în evidență structura inconștientă și relațiile cu visul. Este o carte care se citește cu ușurință.

Delirul și visele în Gradiva de W. Jensen (1907)

In 1907, la îndemnul lui Jung, Freud publică un scurt text în care analizează o nuvelă destul de neînsemnată a lui Wilhelm Jensen, un autor cu ceva succes în epoca. Nuvela lui Jensen povestește lungul și complexul parcurs al unui tî năr arheolog către cea pe care o iubește fără să fie conștient, demersul său fiind contemporan cu pasiunea pentru un basorelief reprezentînd o femeie care semăna celei iubite.

Judecat în general destul de sever, acest text al lui Freud nu face dovada rigorii sale obișnuite și deschide căi destul de periculoase în ceea ce privește studiul psihanalitic al operelor artistice, căi pe care mulți le vor urma mai tîrziu, în ciuda avertismentelor lui Freud.

Singurul interes al cărții este că pune bazele studiului procesului de creație.

Remarci asupra unui caz de nevroză de constrîngere (1909)

Cele mai multe documente care stau mărturie unui caz tratat de Freud, sînt cele cu privire la cura lui Ernst Lanzer, mai bine cunoscut sub identitatea "omul cu șobolani".

Metodică și detaliată, relatarea acestui caz a fost publicată de Freud în 1909. In plus, cunoaștem astăzi notele sale personale luate după fiecare ședință în primele patru luni ale acestei analize (vezi: Omul cu șobolani. Jurnalul unei analize).

"Omul cu șobolani" era un tînăr care prezenta o nevroza de constrîngere (nevroză obsesionala), a cărei simptomatologie apăruse ca urmare a audierii de către acesta a mărturiei unui tip de tortura, în care supliciul consta în introducerea cu forța a unor șobolani în anusul victimei, de unde și apelativul găsit de Freud.

Această analiză, contemporană celei "micului Hans", a durat mai puțin de un an, între 1907-1908 și a fost un succes, cel puțin din cîte știm astăzi, pentru că tînărul analizat va muri în război peste puțin timp.

Aici sîntem martorii unui Freud care se simțea mult mai în largul său în lucrul cu un material care îi era mai familiar, cum este ambivalența relației cu tatăl.

De altfel, această cură, la fel ca majoritatea celor relatate de Freud, acordă un interes redus relației cu mama.

Se recomandă citirea textului în paralel cu jurnalul analizei.

Analiza fobiei unui băiat de cinci ani (1909)

Printre cele "Cinci psihanalize" publicate de Freud, cazul micului Hans ocupă un loc deosebit din cauza naturii sale. Hans este un băiat de cinci ani, fiul muzicologului Max Graf, un prieten apropiat al lui Freud. Aceasta primă "analiză" a unui copil a fost efectuată, în fapt, de tatăl copilului în colaborare str însă cu Freud, care nu l-a văzut pe Hans decît arareori.

Observarea psihanalitică a dezvoltării copilului începuse deja în 1906, pe cînd mama sa era în analiză cu Freud, iar tatăl din ce în ce mai entuziast în ceea ce privește noua știință, devine treptat un simpatizant și un prieten al "profesorului".

Această situație transferențială, unde se împletesc diferite niveluri relaționale, este destul de tipică începuturilor psihanalizei, pe cînd cunoștinț ele despre transfer erau slab dezvoltate.

Analiza s-a desfășurat în 1908, iar textul publicat în 1909 pune accentul pe fobia față de cai dezvoltată de Hans către vîrsta de cinci ani, fobie care-i îngreuna toate deplasările în afara casei.

Considerat primul caz de analiză a unui copil, mărturia tratamentului micului Hans este pentru Freud ocazia de a-și exprima scepticismul față de posibilitatea de a aplica psihanaliza la copii. Doar mai tîrziu, o data cu Melanie Klein - cu elaborarea de către aceasta a unei tehnici de analiză prin intermediul jocului și cu revizui rea concepției despre supraeu - acest domeniu se va deschide explorării.

Dincolo de detaliile tehnice, problema supraeului la copil a jucat un rol inhibitor în aplicarea psihanalizei infantile, Freud însuși se temea ca prin aceasta să nu trezească demoni pe care, mai apoi, să fie nevoit să-i reprime.

Este un caz pasionant și înduioșător, Freud adoptînd o poziție de bunic pentru acest băiețel afectuos.

O amintire din copilăria lui Leonardo da Vinci (1910)

Este unul dintre textele de care Freud era foarte mîndru. Acest eseu agreabil a fost publicat în 1910 și propune să elucideze cîteva dintre enigmele vieții și operei marelui creator (printre altele al faimosului surîs al Giocondei) ; el este un fel de prototip a ceea ce va deveni mai tîrziu psihobiografia.

Cartea se bazează pe analiza cîtorva opere, pe studiul însemnărilor lui Leonardo și pe biografiile publicate în epocă.

Problema acestei lucrări este că interesantele concluzii la care ajunge se bazează în mare parte pe date eronate și pe studii false.

Meyer Shapiro, un reputat istoric al artei, este cel care a pus capăt carierei acestui text într-un studiu apărut în anii '50 , în care scoate în evidență o seamă de erori fundamentale în datele folosite de Freud.

Unii psihanaliști de frunte s-au obstinat în a apăra cu orice preț punctul de vedere freudian, dînd într-un anumit fel dreptate detractorilor acestei discipline în care analistul pare a avea întotdeauna dreptate, chiar și atunci c înd se înșeală.

Totuși, valoarea acestei cărți este încă destul de importantă din cauza elaborărilor teoretice pe care le propune.

In acest text apare pentru prima dată conceptul de narcisism, una dintre principalele pîrghii teoretice care au precedat marea revizuire din anii '20.

Textul despre Leonardo este unul fundamental și pentru cei care se interesează de problemele sublimării și ale creativității.

Remarci psihanalitice asupra unui caz de paranoia (Dementia paranoides) descris sub formă autobiografică (1911)

Particularitatea analizei cazului Schreber, publicată de Freud în 1911, este faptul că are drept subiect un pacient pe care Freud nu l-a întîlnit niciodată.

Daniel Paul Schreber murise în 1910, fusese un jurist cunoscut datorită carierei strălucite și a implicării în politică. Președinte al Curții de Apel a Saxoniei, apoi a Dresdei, Schreber începe din 1884 să prezinte probleme mentale, care vor conduce mai tî rziu la punerea sub observație și la internarea sa.

Persoană extrem de inteligentă și organizată, acesta va publica în 1903 o carte monumentală: Memoriile unui nevropat, în scopul de a-și obține eliberarea, care-i va fi acordată în cele din urmă de tribunal. Pe baza acestei autobiografii, Freud va scrie acest text devenit astăzi un clasic al literaturii psihanalitice.

Cartea lui Schreber descrie în detaliu lumea delirantă în care trăia, cu accent pe misiunea sa de a crea o noua rasă umană, după ce, în prealabil, lumea fusese distrusă. Pentru asta Schreber trebuia să fie transformat în femeie pentru a fi fecundat de Dumnezeu. Tot acest delir descris în detaliu este reluat parțial în cartea lui Freud.

De la publicarea sa, textul lui Freud a suscitat numeroase comentarii. Accentul pe care îl pune pe homosexualitate a fost adeseori denunțat în favoarea rolului mamei.

Publicul francofon, mai ales, a luat cunoștință de acest caz în urma comentariilor aprofundate ale lui Jacques Lacan, care face din el o piesă de rezistență a gîndirii sale asupra psihozei, scoțînd în evidență "forcluziunea Numelui tatălui".

Notă:
Î
n franceză, forclusion este un termen juridic care desemnează încetarea unui drept de care beneficiază cineva din cauza expirării termenului de aplicare. Pentru Lacan aceasta înseamnă blocarea accesului la ordinea simbolică, la metafora paternală și la funcția signifiantă a falusului.(N. Tr.)

--
Traducere din limba franceză de de Călin Heteș-Peștean.

icon 

<- Înapoi la prezentare de carte

Home | Psihanaliza | Caută pe acest site | Newslette | Contact

© 1998-2017, AROPA. Toate drepturile rezervate.

logo aropa