Psihanaliza > Istoric

Psihopatologia vieții cotidiene

"Psihopatologia vieții cotidiene" este una din cărțile capitale ale lui Sigmund Freud. Aici autorul pune bazele aplicării investigației psihanalitice la fenomene psihice din viața normală.

de Ileana Pop

Freud ia cunoștință de semnificația  psihologică a  unor erori pe care le comitem de obicei, dar pe care le considerăm banale, încă de pe vremea cînd redacta Interpretarea viselor. Astfel, el menționează subiectul într-o  scrisoare datată 26 august 1898, adresată prietenului și confesorului său 
W. Fliess, povestind cum a uitat un nume - era  vorba de patronimicul poetului  Julius Mosen - și cum i-a substituit din greșeală un alt nume.

Psihopatologia vietii cotidieneFreud propune o psihanaliză a acestei erori de memorie:  "Am reușit -  scria el - să dovedesc că: 1) am refulat numele lui Mosen datorită unor asociații;  2) anumite materiale infantile și-au jucat rolul în această refulare; 3)  numele de  substituție care mi-a venit în minte provenea din două grupe de materiale recente și  infantile, la  fel ca și în cazul unui simptom. Analiza a rezolvat  problema; din nefericire, ca și  în cazul marelui meu vis  [visul injecției Irmei n.n.] mi-este imposibil să o fac publică"(1).

Curînd Freud  începe să adune, după cum îi era obiceiul, și alte exemple de astfel de fenomene, legate de alte forme de erori inconștiente. Publicate în articole, în 1898 și 1901, și reunite  în volumul propriu-zis în 1904, studiile lui Freud asupra psihopatologiei vieții cotidiene afirmau că aceste diverse disfuncții, ca de pildă  lapsus linguae sau lapsus calami, faptul de a  pierde sau a  rătăci obiecte, neîndemînările, acțiunile numite simptomatice, uitarea de nume proprii și alte diverse erori de același gen, toate acestea se conformează legilor psihice pe care le stabilise prin studiul simptomelor nevrotice și al viselor.

Aceste acte ratate aveau pentru  Freud un sens ascuns și se produc ori de cîte ori o intenție conștientă este suficient inhibată de una inconștientă. Cu alte cuvinte, actele ratate sînt produse de pulsiunile sau intențiile refulate, care se folosesc de momentul potrivit pentru a-și trăda prezența în sfera conștientă a psihicului.

În măsura  în care aceste fenomene se produc la toți indivizii normali, Freud vede aici unul din cele mai bune mijloace de sensibilizare la existența  și omniprezența inconștientului psihic. 

Atunci cînd explica nespecialiștilor principiile psihanalizei - ca de pildă în  prima parte a lucrării Introducere în psihanaliză (1916-1917)  - el dădea întîietate interpretării actelor ratate. În acest sens, A. A. Brill povestește cum din sceptic cum era la început în privința teoriilor freudiene a devenit un freudian convins, după o  circumstanță în care uitarea unui nume i-a revelat  influența inconștientului în aceste acte psihice.

Îndată ce s-au convertit la doctrina lui Freud, psihopatologii au văzut deschizîndu-se în fața lor un adevărat univers de interpretare psihologică, după cum însuși Brill a indicat în  traducerea în engleză a Psihopatologiei...:

    Erau debuturile eroice ale lui Freud [și ale teoriilor sale] la  psihiatri, încît observam, studiam și notam  tot ce se făcea și  se spunea în jurul  nostru, cu o răbdare de fier și cu un  interes și zel neobosite. Nu ne făceam scrupule,  de exemplu, de a-l întreba pe cutare, așezat la  masă, de  ce nu se servește corect de  lingură sau  de ce face ceea ce face așa cum face. Era cu neputință să arăți o oarecare ezitare sau să taci pe  neașteptate, fără a da socoteală. Trebuia să te ții bine în frîu, oricînd gata și cu ochii în patru, căci nu puteai ști cînd și de  unde va veni un nou atac. Trebuia să explici de ce  fluierai sau fredonai cutare arie muzicală, de  ce aveai  un lapsus în  timp ce vorbeai sau o eroare de  scris. Totuși eram fericiți să procedăm astfel, fără alt  motiv decît de a privi  adevărul în față(2).

Entuziasmul ulterior al  lui Brill nu trebuie să ne ascundă perseverența de care a trebuit să dea dovadă atît el, cît și ceilalți atrași de actele ratate, pentru  a aprecia semnificația lor psihologică.

Prima analiză pe care Brill însuși a făcut-o unei uitări de nume, în 1907, este un model de tehnică freudiană. O zi  întreagă  el a asociat(3) fără rezultat și în ciuda eșecului inițial și-a continuat eforturile pînă la revărsatul zorilor, sfîrșind prin a găsi ceva psihanalitic. "Nu mă îndoiesc de fel - avea să scrie el  ulterior apropo de convertirea sa - că dacă n-aș fi fost capabil să aflu explicația uitării mele probabil că nu m-aș fi sinchisit deloc de Freud"(4).

Psihopatologia... a fost  publicată în România, abia  în 1980, într-o culegere de traduceri din operele lui Freud apărută sub semnătura dr. Leonard Gavriliu.

În contextul politicii de îngheț cultural a vechiului  regim, nefavorabilă deci psihanalizei, cartea a trecut practic neobservată. De altfel, ecoul ei redus ar putea  fi  pus și pe  seama faptului că amintita culegere avea un caracter de "uz intern", adică se adresa explicit  mediilor medicale, fiind sustrasă interesului mai larg al publicului de diverse orientări intelectuale.

Note:
1. S. Freud, cit. de  Frank  J. Sulloway: Freud, biologiste de l'esprit, Fayard,  1981,  p.337.
2. Ibid.,  p.338.
3. În analiza actelor ratate se procedează ca și la analiza viselor, mai precis se colectează toate ideile care trec spontan prin minte în legătură cu eroarea comisă.
4. Ibid.
5. S. Freud: Psihopatologia vieții cotidiene,  trad., studiu introductiv și note de dr. Leonard Gavriliu, Ed. Didactică și  Pedagogică, București, 1980.

Bibliografie:
Dacă dorești să studiezi pe larg actele ratate și simptomatice iată cîteva repere:

  • Materiale Online - vizitează pagina dedicată metodelor psihanalitice - apasă aici. Înscrie-te la cursul AROPA de inițiere în psihanaliză. Pentru mai multe detalii click aici.
     
  • Materiale tipărite:
    - S. Freud:  "Psihopatologia vieții cotidiene", din "Introducere în psihanaliză, Prelegeri de psihanaliză, Psihopatologia vieții cotidiene", trad., studiu introductiv și note de dr. Leonard Gavriliu, Ed. Didactică și  Pedagogică, București, 1980.
    - Revista de psihanaliză OMEN publică în fiecare număr unul sau mai multe exemple de acte ratate și simptomatice interpretate. Mai multe detalii despre revistă
    aici

--
Articol publicat inițial în revista OMEN, numărul 1.

Fotografia paginii este preluată de pe site-ul Wikipedia - http://en.wikipedia.org/wiki/The_Psychopathology_of_Everyday_Life

Istoric
_____________

Home

Editorial

Sigmund Freud

Psihanaliza

Cursuri

Articole

Newsletter

Caută =>>

Contact

© 1998-2017, AROPA. Toate drepturile rezervate. Condiții de utilizare.

logo aropa