Psihanaliza - Editorial



powered by FreeFind
 

Afaceri prospere în vremuri de criză

Aflu cu surprindere că pe vreme de criză există multe oportunități de afaceri pentru oameni întreprinzători. Se repetă chestia asta de cîteva ori, zilnic, la un post TV (poate nu singurul). Urmează cîteva explicații despre cam ce se cere acum pe piață, despre furnizori - cu care, chipurile, am putea avea înțelegeri mai avantajoase - și apoi se precizează că e vorba de servicii (sic). Toate bune și frumoasă dacă nu ar intra în discuție și sursele de finanțare. Acum băncile nu mai acordă credite așa ușor, îmi spune vocea de la TV. Da, asta știam și eu, că băncile au devenit mult mai reticente. Chiar m-am și întrebat cum să demarezi o afacere serioasă în asemenea condiții? Tot vocea mă salvează explicîndu-mi cu răbdare că pot folosi banii proprii și/sau ai prietenilor sau familiei!

Recunosc că am pufnit în rîs la această veste - chiar nu-mi trecuse prin minte cît de simplu e. Iei din banii de salariu - dacă mai ai așa ceva - sau din economii - dacă ți-au mai rămas după rate și obligații zilnice - sau pur și simplu te împrumuți. Și asta pentru a demara o afacere profitabila în momente de criză!

Nu e prima dată cînd aud lucruri stupide, idioate chiar, la TV sau radio, la posturi din România. Totuși aceste îndemnuri spre afaceri profitabile cu banii din buzunar parcă întrec orice imaginație... Și mă întreb, ca de obicei, care să fie interesul, ce slujesc aceste informații "binevoitoare" sau pe cine?

Prima ideea e că băncile au nevoie de tot mai mulți bani. Și dacă eu nu am bani, au poate apropiații mei. Dar banii ăștia nu sunt deja în bănci? Parțial, da. Mari sume însă sunt stocate în bunuri imobiliare și de al soi care nu aduc nimic - mă refer la profit bancar. Și asta impune un subiect de meditație: cum să facem - noi, băncile - să punem mîna pe banii ăștia stocați în obiecte moarte, inutile (din punctul nostru de vedere), cum putem toca (și) aceste bunuri? Răspunsul e simplu (se pare): îi stimulăm pe proști să înceapă ceva cu iz de afacere punînd în joc ACESTE resurse financiare. Cum afacerea în aceste vremuri nu va merge, resursele cu pricina vor reveni băncilor într-o formă sau alta...

Iubesc occidentul și democrația. Iubesc boala "lor" care se numește profit pe orice cale. Dar parcă Românii au cam întins coarda. Parcă la noi lucrurile au scăpat de sub control. Și nu mă refer numai la programele TV și radio!

--
aprilie 2010

subt 

<= Home | Psihanaliza | Cursuri

Articole | Publicații

Asistență online | Forum | Blog

Contact

© 1998-2023, AROPA. Toate drepturile rezervate.

logo aropa