Psihanaliza - Editorial



powered by FreeFind
 

De ce-mi plac filmele rusești

Trebuie să mărturisesc că-mi plac filmele rusești. Au ceva deosebit care se poate defini prin cîteva elemente esențiale: poveste - ca scenariu - și imagine, arta de a filma adică, montaj și mai ales actori fantastici, incredibili. Nu-mi amintesc să fi văzut vreun film rusesc fără actori de prima mînă, de parcă în Rusia ar fi patria actoriei. Poate că este, așa cum este și a baletului sau muzicii clasice etc.

Mi-au plăcut filmele rusești pentru scenariu. Întotdeauna au o poveste. E atu-ul rușilor pe care îl recunoștea spășit Scorsese care declara că filmele lui nu au avut niciodată o poveste. Dar nu numai ale lui. Ia orice film mai ca lumea de la americani și nu vezi mai mult decît rețeta sau, ca să nu dezamăgească, și cîteva scene tari, de senzație, agresive și/sau sexy. La ruși scenele tari nu se substituie scenariului, adică poveștii ci o completează firesc din stofa ei.

Dar ce au rușii fantastic este și faptul de a reuși să împletească în scenariu și psihologia, ba chiar psihanaliza. În Cîteva zile din viața lui Oblomov al lui Mihalkov găsim o paralelă sensibilă între iubirea copilului pentru mama sa, o femeie tînără, frumoasă și foarte tandră, și iubita lui pe care nu o poate decît admira de la distanță, așa cum admiri un peisaj, pentru că este o copie a mamei și nu poate fi iubită cu altă iubire decît contemplativă.

Și tot în Oblomov găsești și o paralelă la fel de subtilă între psihologia și modul de viață al boierului rus pămîntean și a l intelectualului activ, conectat la modernitate, care este neamțul pripășit prin Rusia. Două culturi, două civilizații incompatibile.

Dacă vezi numai și acest film afli o mulțime de lucruri despre specific și cum influențează el psihologia personajelor, viața lor social și culturală, chiar destinele lor.

Nu am văzut nimic asemănător la alții, la americani de pildă, cu filmele lor după rețetă (ca să aducă profit financiar imediat garantat) și cu actori previzibili.

E drept că am pornit și eu cu filmele de aventuri, comerciale, fără densit ate... Din fericire, nu m-am oprit la ele. Și ca să termin tot cu rușii, la ei și filmele de acțiune, cum sînt cele de război, sunt de adîncime. De ce oare, ce se întîmplă cu rușii, de ce sunt ei mai profunzi?

PS. Uneori soarta ne joacă feste! Numai ce am scris acest editorial despre filmele rusești că am și văzut un fim american cu adevărat mare - Open Range - cu actori de valoare ca Robert Duvall, Kevin Costner și Annette Bening. Pe generic am remarcat înscrisul: A Kevin Costner Film și mi-am explicat de unde vine valoarea filmului mai exact din aceea că actorul îți face propriul său film și nu mai joacă în filmulețe comerciale. Asta ne arată care este problema cu USA - nu se caută valoarea ca atare ci valoarea comercială, succesul imediat la publicul larg care, evident, este necultivat (da, și al ei!). Totuși rămîne acest film care merită văzut chiar dacă povestea e arhicunoscută, undeva in West cu cowboys și fermieri brutali care cumpără totul, de la pămînt la șerif. Filmul are o calitate aparte a jocului actorilor, a temelor de viață puse în context și spuse cu atîta naturalețe. E și puțină filozofie ca în scena în care Sue îi explică viitorului ei soț, Charley, că deși și ea este strivită de povara trecutului, a hotărît să nu se lase și merge mai departe.

--
Articol de Jean Chiriac

subt 

<= Home | Psihanaliza | Cursuri

Articole | Publicații

Asistență online | Forum | Blog

Contact

© 1998-2023, AROPA. Toate drepturile rezervate.

logo aropa