O terapie psihanalitică pornește de la alte considerente. Accentul e pus pe refulare și pe dinamica
psihică - relația de opoziție care se stabilește între sine și eu incluzînd supraeul cultural. Refularea este vinovată de apariția simptomelor sau de nemulțumirea generală, de indispoziție etc. În terapia prin credință
se pornește de la alți factori. Boala e privită ca păcat sau efect al păcatului. Este pedeapsa lui Dumnezeu pentru un păcat comis de bolnav sau chiar de familia lui parentală. De multe ori bolnavul ispășește vinovăția
unui părinte. Tratamentul se face prin spovedanie (recunoașterea greșelilor) și rugăciune - tatăl ceresc ascultă rugăciunea, și impune penitență. Un întreg lanț de factori bazat pe complexul vinovăție - mărturisire -
ispășire intră în joc. Aici preotul are un rol central. Deși se admite că funcția lui este să servească, de cele mai multe ori el conduce. Și cum nu ar face-o cînd numai el este depozitarul cunoașterii lui Dumnezeu și
al mijloacelor ritualistice de salvare.Psihanalistul nu are același rol. În psihanaliză el este aproape absent, mulțumindu-se să asculte și să înțeleagă pentru a interveni cîndva în monologul pacientului cu cîteva
idei explicative. El ajută asimilarea materialelor care apar în cursul analizei prin asociații libere, acte ratate și vise. Rolul analistului este astfel aproape zero în vindecare dacă nu punem în discuție transferul de
iubire. Nu mă refer evident la transferul nevrotic, ci la participarea activă a pacientului care nu se complace în nevroză la cursul tratamentului.
Dar transferul de iubire, așa cum am spus și cu alt prilej, este una
din cheile vindecării deși nu ultima și nici definitivă. În terapia prin credință iubirea există deopotrivă. Este iubirea de Dumnezeu care deplasează conflictul social (rezolvat în nevroză) într-o dimensiune abia
întrezărită a transcendentului.
Să observăm o diferență majoră: nu trebuie să crezi în psihanaliză ca să te vindeci. Este în schimb absolut necesar să crezi în Dumnezeu chiar dacă în cele din urmă
"credința ta te-a vindecat".
În fine, vindecarea prin psihanaliză este un efort personal. În religie, unul colectiv în care factorul decisiv este Dumnezeu, iertarea lui. Fără iertarea lui Dumnezeu nimic nu e cu
putință. În psihanaliză pacientul nu este iertat nici măcar de analist. El învață însă că simptomul (păcatul) este o soluție de compromis în conflictul dintre eu-inconștient.
--
Material de Jean Chiriac
