Onestitate sau pragmatism

Dacian Cioloş afirma recent că schimbarea trebuie să înceapă din noi înşine: onestitate, adevăr, chestii de conştiinţă etc. Asta ar fi condiţia ca România să se schimbe!

Desigur că problema nu este bine pusă. Dacă vrei, ca profesionist, să schimbi România cînd se schimbă românii, atunci e clar că nu eşti profesionist. În fond, ceea ce contează este să fii un om conştient de ceea ce trebuie să facă pe postul său şi mai puţin ce trebuie să fie sau cum să fie alţii.

Ideea de schimbare de la individ pentru a se schimba totul a fost promovată forţat, şi ştim cu ce rezultate, de comunişti. Ei aveau programe de transformare şi formare a "omului nou", conştient, onest, iubitori de semeni etc. "Omul brusc", cum îl numea ironic Arghezi.

Aceeaşi tentativă a fost făcută de creştinism de-a lungul secolelor, şi s-a ajuns în situaţia în care avem mai multe creştinisme şi mai multe idei legate de aceleaşi procese, adeseori opuse şi producătoare de conflicte insurmontabile.

A schimba totul numai cînd totul este schimbat nu este nicio scofală. Repet, ne aşteptăm de la un om căreia i s-a încredinţat puterea să facă lucruri profesionist. Important este să ai certitudinea că ai făcut ce trebuia să faci tu în funcţia pe care o ai. De aici începe schimbarea.

Onestitatea, conştiinţa şi altele la fel sînt aspecte care ţin de interes - adică, oamenii indiferent de nivelul de educaţie, vot fi întotdeauna mai mult sau ma i puţin oneşti în funcţie de interesele lor personale. Dar pot fi însă buni performeri în meseria lor şi asta interesează cel mai mult.

Un bun scriitor nu este neapărat un ins onest. La fel, un pictor sau muzician. Un politician, nici atît. A fi sincer, de multe ori este un lucru rău - să ne gîndim că adevărul nu face întotdeauna bine. De multe ori adevărul direct este coroziv, toxic.

A vorbi de onestitate atunci cînd treaba ta este să faci lucruri concrete într-o funcţie oarecare nu are alt sens decît de a muta problema din sfera activităţii profesionale în cea etică. Este ca şi cum inginerul s-ar transforma în filozof sau pastor. Ce sens are?

Poate ca să abată atenţia de la ceea ce s-a realizat (sau mai degrabă nu s-a realizat) în realitate?

--
Material de Ioan Ionuţ
aropa@freudfile.org