O M E N # 9 - E D I T O R I A L

Nimic nou sub soare
în privinţa psihanalizei

A u trecut mai bine de 10 ani de la marea explozie de bucurie din decembrie
1989, cînd am crezut cu toţii că dezintegrarea lumii ceauşiste va însemna dezgheţul cultural. Mulţi au vorbit de înviorare culturală, încă de pe vremea lui Ceauşescu, şi au plasat-o prin anii '70. Personal nu am remarcat pe atunci decît înnoirile din revista "Săptămîna", care publica, prima oară în România, o pagină dedicată muzicii rock.

Pe planul psihanalizei nu s-a făcut practic nimic. Traducerea doctorului Leonard Gavriliu din opera lui Freud circula subteran. Alte cîteva timide apariţii erau, de asemenea, incerte sau chiar solidare cu ideologia ceauşistă constituită.

Aşadar, după '89, am avut toate motivele să credem că psihanaliza va prinde viaţă şi la noi. (Nu mi-am explicat niciodată de ce psihanaliza a fost la mare preţ în Rusia, o ţară care părea atît de departe de rigoarea germană?!) Am crezut că vom avea publicaţii dedicate psihanalizei, cărţi din belşug, discuţii şi mese rotunde iniţiate de intelectualii români şi, mai ales, psihanalişti în carne şi oase!

Acum, după mai bine de zece ani de la aceste exaltante aşteptări, constatăm că fiorul iniţial, care s-a tradus prin cîteva lucrări de psihanaliză traduse în româneşte, s-a cam stins. Cărţile care mai apar tratează mai mult aspectele filozofice (?) ale psihanalizei şi se adresează gustului cîtorva intelectuali "ermetici" care confundă speculaţiile şi manipulările verbale, şaradele intelectuale - stilul lucrărilor blazate ale psihanalizei franţuzeşti - cu adevărata psihanaliză, ce porneşte de la Freud şi... se cam opreşte la Freud!

Ce să mai zicem de psihanaliştii în carne şi oase! Ei pur şi simplu nu există. Şi bănuiesc că nu vor exista niciodată pe plaiurile mioritice. Cauza nu va fi studiată aici. Mă limitez să arăt că pe măsură ce trece timpul psihanaliza nu ne-a devenit mai familiară. Discuţiile şi simpozioanele mult visate nu apar şi nu vor apărea în viitor. Nimic nou sub soare în privinţa psihanalizei.

Desigur că voi reveni asupra afirmaţiilor mele cu explicaţii şi analize suplimentare. Ceea ce am urmărit în acest editorial a fost să trag un semnal de alarmă. Şi nu sînt patetic spunînd acest lucru, deoarece cred, cu adevărat, că psihanaliza este practic salvarea societăţii româneşti şi nu numai o materie muzeistică!