Critica criticii teoriei dezvoltării libidoului

de Jean Chiriac

Citesc pe un site web despre critica teoriei dezvoltării libidoului la Freud. Primul lucru menţionat este că această teorie ar fi chipurile influenţată de climatul social în care a trăit Freud şi se aduce în discuţie Epoca Victoriană. Inexact - Freud a trăit şi muncit într-o Viena liberală în care sexualitatea nu era tabu. E drept că discuţiile în cadru medical nu erau încurajate şi, mai ales, medicii epocii nu erau pregătiţi să accepte o etiologie sexuală a nevrozelor.

Dar chiar dacă ar fi trăit într-un mediu vaccinat împotriva sexualităţii tot nu reiese cum acest mediu a influenţat teoria de mai sus, care nu are nimic din pudoarea epocii numite.

O altă ideea la fel de năstruşnică vine de astă dată de la cei care nu acceptă din capul locului existenţa sexualităţii la copii mici. Copiii nu ar fi atraşi sexual de părinţi, se spune în text. Nici nu s-a afirmat aşa ceva. Cei care citesc atent teoria văd că sexualitate nu este echivalentă cu genitalitatea. Că sexualitatea matură se dezvoltă în două faze şi implică un stadiu auto-erotic, că faza finală este suma fazelor parţiale etc.

În fine, se mai spune că orice teorie se resimte din subiectivismul creatorului ei. Iată un scurt citat:

It is also important to remember that for any theory there is a tendency for the theorist to project their own views, and possibly their own experiences in life onto that theory.

So what may be true and therefore apply to one person, may not be true and apply to another.*

Teoreticienii pot fi isterizaţi de această teorie - cei care practică psihanaliza freudiană, însă, nu fac decît să o redescopere iar şi iar. Dar de la teorie la practică este un abis pe care comoditatea unora, mărginită, nu-l poate umple.

--
Citatul este preluat de pe site-ul eruptingmind.com.