O vizită la Muzeul Freud din Londra

de Ana Drobot

Pe 23 februarie 2012 în Londra era deja primăvară. Nici urmă de zăpadă. O zi frumoasă, însorit ă, perfectă pentru a mă plimba prin oraşul despre care ştiam atîtea din cărţile unor autori precum Virginia Woolf, Graham Swift, Hanif Kureishi. M-am plimbat cu gîndul la descrierile oraşului şi ale mulţimii din acele romane. Deş i englezii reali, contrar impresiilor personajelor din romane, nu văd Londra, şi mai ales suburbiile, ca pe un oraş frumos, estetic, cum ar fi Parisul, mie mi-au făcut o impresie foarte bună. Am stat şi la un hotel în suburbii.

Am mers cu metroul dintr-o suburbie în alta, pentru a vizita casa lui Sigmund Freud din exilul său în Londra. Înainte de plecare citisem, pentru a intra în atmosferă, despre fuga lui Freud de nazişti, despre plecarea lui î n Londra, unde a stat numai un an. Am văzut din metroul care a mers şi pe la suprafaţă suburbiile despre care citisem. Am coborît la staţia Finchley Road şi am pornit spre Maresfield Gardens.

Drumul spre casa lui Freud începea cu un mic deal. Întîi am văzut statuia lui apoi am intrat pe Maresfield Gardens. O străduţă liniştită. Am admirat căsuţele din cărămidă roş ie, specifice suburbiilor londoneze, cu grădinile lor. O zonă frumoasă a Londrei, ferită de agitaţia oraşului care totuşi îi plăcea Virginiei Woolf atît de mult. Şi ea ajunsese s ă îi citească scrierile şi să îl şi viziteze pe părintele psihanalizei. Am încercat să îmi închipui vremurile de altădată.

Am ajuns şi la casa lui Freud. E altfel decît muzeele obişnuite. Îşi păstrează atmosfera de locuinţă. Doar un panou cu evenimentele de la Muzeul Freud şi plăcuţele albastre despre el şi fiica sa atrag atenţia că aici e un muzeu. În jur sînt căsuţe obişnuite, englezeşti. La fel pare şi Muzeul Freud. O c ăsuţă din cărămizi roşii, asemănătoare cu cele din jur. Şi pe uşa casei un orar pentru vizitatori. O atmosferă relaxantă pe această stradă, o zonă potrivită pentru ca şi pacienţii lui să se simtă relaxaţi.

Primii vizitatori sînt primiţi înăuntru, ca niş te musafiri, de nişte angajaţi ai muzeului. Şi înăuntru casa pare parcă încă locuită, dacă ignorăm unele obiecte moderne, cum sînt camerele de supraveghere sau tot felul de portrete ale lui Freud. Observ şi scara care duce la etaj, apoi într-o parte biblioteca lui Freud. Ajung în magazinul de suveniruri, de unde se cumpără şi biletele pentru a vi zita muzeul. Pe geam se vede grădina din spatele casei.

Privind ce se află în magazinul de suveniruri mi-am amintit de tot ce citisem de pe site-ul muzeului înainte de a pleca. Totul era acolo: păpuş ile Freud, cd-uri, dvd-uri, că rti, albume cu poze etc. M-am uitat la titlurile unor scrieri ale lui Freud, ale lui Jung, ale unor cărţi despre Freud şi teoriile sale şi mi-am luat şi eu o carte despre el, drept amintire.

Din documentarul de pe dvd-ul luat tot de aici, Sigmund Freud: On the Trail of the Famous Psychoanalyst îmi vin în minte cuvintele despre dorinţele lui Freud de a scrie romane, despre faptul c ă el era preocupat de cultură, că a r fi scris inclusiv poezii...

Mă gîndesc la vizita mea in biroul său, unde se aflau bibliotecile, antichităţile şi, desigur, celebra canapea. Intrînd aici ai impresia că te afli în camera unui intelectual, a unui om preocupat de cultură şi pasionat de munca sa. Mă uitasem pe site-ul muzeului Freud la fotografiile expuse acolo cu interiorul casei sale însă tot m-a impresionat vizita reală acolo. Am găsit, intrînd, alţi vizitatori fascinaţi de canapea. Aceasta i-a fost dăruită de o pacientă recunoscătoare, pe vremea cînd Freud era tînăr şi nu foarte bogat, după cum aflăm din documentar. Am văzut şi fotoliul pe care stătea Freud şi îmi vin acum în minte alte secvenţe din documentar: accesul la inconştient se face fără să existe distrageri de atenţie. Psihanalistul trebuie să nu stea î n cîmpul vizual al pacientului. Acolo, în casa lui Freud, privind canapeaua şi fotoliul, mi-a venit î n minte şi o secvenţă din filmul Princesse Marie, unde prinţesa Marie stătea întinsă pe canapea şi Freud î n spatele ei pe fotoliu. Decorul era ca în film. Antichităţile, se spune, îl inspirau pe Freud şi de aceea le ţinea pe unele din ele pe biroul său. Se vedeau şi ochelarii săi pe birou, ca şi cî nd s-ar fi aflat prin apropiere, urmînd să se întoarc ă la birou să lucreze în continuare.

Camera cu biroul, biblioteca şi canapeaua a fost preferata mea din muzeu. În rest, la etaj, totul părea mai apropiat de contemporan, acolo aflîndu-se să li ca de conferinţe unde probabil au loc evenimentele despre care tot aflăm de pe site-ul muzeului, precum şi un arbore genealogic al familiei lui Freud pe un perete.

Îmi revin in minte o imagine cu Gradiva pe care am vă zut-o în treacă t, la intrare, apoi o imagine realizată de Omul cu Lupi, cu visul său celebru, expusă într-o cameră a muzeului.

Freud a stat în Londra doar un an şi totuşi a lăsat o impresie durabilă asupra englezilor, care îl respectă şi astăzi. Aşa cum îmi amintesc ş i din ce se spune în documentar, Freud a influenţat î ntreaga cultură. Foarte adevărat.