Apocalipsa și Codul lui Da Vinci
Una din prejudecățile omului modern este că lumea a decăzut, că morala este la pămînt, că oamenii sunt fără credință și altele la fel. În realitate, lumea a fost mereu decăzută în sens moral. Și în imperiul roman și la
vechii greci, destrăbălarea, impostura, cinismul politic au fost la ele acasă. Astăzi însă suntem mai afectați de aceste fenomene. De ce? Pentru că Biserica creștină ne învață că ele sunt semnul Apocalipsei. Apocalipsa
creștină - viziunea despre sfîrșitul lumii - este impregnată în cultura noastră. Din nefericire ea nu este prezentată ca un interludiu, ca o anticameră a așteptatei împărății a cerurilor, ci ca o pedeapsă.
Pedeapsă pentru cei care păcătuiesc, desigur!Orice lucru nou apărut, care nu cadrează cu suficiența moralei creștine, este etichetat din start ca erezie sau satanism. La fel și cartea lui Dan Brown -
Codul lui Da Vinci
- care a făcut deja înconjurul lumii. Pentru oamenii bisericii ea este un exemplu de satanizare a societății și tinerilor (cititori). De ce? Pentru că este ficțiune (și minte, ca orice ficțiune) și se abate de la adevărurile revelate de Biblie. Iată o poziție care amintește de Inchiziție și de rugurile umane aprinse în numele iubirii creștinești. Desigur că această poziție nu putea fi decît a românilor ortodocși, cum o probează cartea lui Cristian Șerban (
Robiți de "fenomenul" Da Vinci) destinată să combată Codul... Dan Brown este un scriitor minor de genul lui Coelho, care știe să scrie pentru public, care simte precis ce caută publicul larg
și se îmbogățește peste noapte publicînd maculatură de mare tiraj. Codul... nu este o lucrare științifică - el este, într-adevăr, o ficțiune îmbrăcată însă în ambalajul amăgitor al esoterismului religios. De aici și pînă la a acuza însă asemenea publicație de blasfemie, satanism etc. ni se pare o cale lungă. Dar are explicații. Pe de o parte, obsesia Apocalipsei de care am pomeni deja. În al doilea rînd, o
nevoie inconștientă de a recrea lumea păgînă a creștinismului abia născînd. În zorii existenței sale, cînd creștinismul era o aventură riscantă prin catacombele Romei, creștinii s-au înfruntat cu "păgînii"
pe care i-au suprimat sistematic odată cu impunerea creștinismului ca religiei oficială în imperiu. De această vreme, în care creștinii treceau prin foc și sabie tot ce nu era admis oficial, le este dor ortodocșilor
noștri, altminteri oameni pașnici și supuși veacului ca noi toți. Ideea apocalipsei ca și vremurile de fală ale biruinței împotriva desfrînatelor teologii păgîne au un numitor comun:
dezlănțuirea permisă a agresivității, a instinctului distructiv. Această nevoie este exacerbată la ortodocșii români și se cere satisfăcută imediat și prin orice mijloace. Chiar și prin ura deschisă față de un roman
de doi bani... Gîndiți-vă ce ar putea face această furie oarbă dacă creștinii și creștinismul și-ar recăpăta privilegiile evului obscur! AROPA |