Interesul românilor pentru psihanaliză

(O abordare statistică)

Dacă dai un search pe Google după cuvîntul "psihanaliză" găseşti că cele mai căutate sînt informaţiile despre "psihanaliza copilului". Ca şi cum românii ar fi trecut deja de stadiul "psihanaliza adultului" sau psihanaliza aplicată copilului ar fi o practică la îndemîna şi pe înţelesul oricui.

Prima ideea - că psihanaliza la noi a fost asimilată la nivela adult - este complet falsă. Nici măcar unul din zece români nu a auzit măcar, sau a auzit vag, de psihanaliză. Dacă faci un sondaj public, afli cu stupoare că psihanaliza se ocupă de chestiuni oculte ca şi cum ar fi un soi de radiestezie sau terapie mistică etc. Pînă mai ieri, la fosta Bibliotecă Centrală de Stat psihanaliza era clasificată la secţiunea "parapsihologie"!!!!

În al doilea rînd, ideea falsă că psihanaliza copilului poate fi accesibilă oricui, fără nicio pregătire în domeniu, îşi are obîrşia în altă credinţă absurdă: toţi ne pricepem la psihologie. Trebuie sa facem studii dacă vrem să devenim avocaţi, profesori, medici etc. dar nu şi dacă vrem să aprofundăm psihologia.

Aceste două erori comise de români explică în parte de ce interesul este deplasat spre psihanaliza copilului şi nu a adultului.

Un alt domeniu căutat cu zel este psihanaliza aplicată. Din nou se ignoră aspectul clinic, ca şi cum psihanaliza ar fi un soi de formulă magică ce se aplică tuturor producţiilor culturale şi spirituale şi le explică fără nici cel mai mic efort. Această idee ciudată am regăsit-o la unii tineri care au citit cîteva cărţi - fără să aprofundeze -, s-au format în profesii ce ţin de arta sau filozofie, şi lansează în dialoguri sau monologuri online cu interpretări "din burtă" aplicate operelor literare sau personalităţilor artistice.

De fapt şi la aceştia găsim aceeaşi prejudecată, ca şi la cei cu psihanaliza copilului, care vrea să ne pricepem toţi sau să aspirăm la o metodă simplă şi ieftină de a face ceva sau a înţelege ceva. Este planul ludic de care românii în general nu se despart (vezi succesul imens al telefoniei mobile cu oferta de jocuri, mp3, acces wap etc. ce nu ţine de utilitatea telefoniei).

În fine, foarte mult interes arată românii pentru Sigmund Freud. Dar şi la acest nivel înregistrăm un minus: cum Freud e mort demult, interesul semenilor noştri devine unul muzeal, aşa încît psihanaliza clinică nu are nici aici un suport ferm...

În fond, aceasta e miza: faptul de a plusa pe psihanaliză ca metodă de tratament, ceea ce, în fond, este funcţia sau utilitatea ei, şi mai puţin pe ce putem face cu ea în domenii extraclinice!

Superficialitatea, instinctul ludic, goana după senzaţional (cine ştie, poate găsim ceva picant în viaţa lui Freud?) sînt singurele determinări care explică interesul românilor de azi pentru psihanaliză. Să ne mai mire că nu găseşti cabinete psihanalitice la tot pasul, ca la francezi?

--
Articol de Ioan Ionuţ