Am inceput sa citesc introducerea in psihologia lui Jung si am observat ca face deseori referire la dezvoltarea unilaterala a psihicului.
Aceasta unilateralitate este in contradictie cu ceea ce Jung numesc totalitatea psihica, (constiinta plus inconstientul) adica o dezvoltare cat mai armonioasa sa zicem, acea implinire, probabil, pe care marea majoritate ne-o dorim sa o aringem candva in viata noastra.
Europeanul, spune Jung, ar fi sa spunem asa, prea unilateral dezvoltat.
Constiinta cu toate functiile ei a luat-o inainte, s-a supra-dezvoltat, iar asta aduce cu sine o saracie interioara, saracie spirituala, acea goliciune pe care orice european o simte, fie daca recunoaste sau nu, mai devreme sau mai tarziu toti o simtim.
Plenitudinea psihica pare ca ar fi imposibil de realizat pt europeanul modern, si nu numai, as zice si pt american, asa cum un maestru budist a subliniat, americanii duc si ei o criza mare de saracie interioara.
Gasesc in acest punct sensibil, in legatura cu saracia, chiar slabiciunea interiaoara a omului modern, psihologia lui Jung ca un medicament perfect.
Din pacate, psihologia lui Jung, cel putin din cate imi dau seama din Introducere, este foarte grea, daca in psihologia lui Freud avem metoda asociatiilor si visul, altfel stau lucrurile cu Jung.
Ce parere aveti in legatura cu ceea ce am spus mai sus?
