Sa stiti ca exista interes, eu personal am studiat multe carti ale acestui pioner al psihanalizei, si cunosc cel putin un terapeut care lucreaza si dupa metodele jungienede Marianne - Cazuistica jungiana
Aceasta este o parte din seminar? aceasta este o parte care mi se pare foarte generala si greu de aplicat Asociatiile in jurul unui simbol vor fi de un anumit tip, de exemplu intelectual, estetic etc., astfel ca instinctul de baza nu mai prevaleaza, ci mai degraba un anumit instinct care guverneaza o psihologie anume. Astfel ajungi la ceea ce imaginea visului reprezinta in mintea visatoruluide Marianne - Resurse
Buna ziua Jung utiliza studiul viselor pentru a se apropia de problemele psihologice ale pacientului si a putea astfel sa le trateze. In scrierile sale spune ca intr-adevar, pentru a deslusi mesajul unui vis e nevoie de cunostinte din multe domenii, dincolo de psihanaliza. Visele au un limbaj propriu, simbolic, si in ele se folosesc de multe ori asocieri, personaje, parabole care analizate atede Marianne - Resurse
Scuze in legatura cu Studiul viselor dupa metoda JUNG am vazut o carte de interpretarea viselor scrisa de o discipola a sa, in care erau DEZVOLTATE multe din simbolurile onirice si vreau sa intreb daca este permisa aici o abordare dezvoltata a metodei lui Jung ??? cred ca macar o metoda comporativa si imbogatita asa cum recomanda C G JUNG, cu simbolismul mitologic sau cel al foneticde Mariana LinDA - Cursul online Jung si visele
hexagrama 64 nu a fost cu un FINAL prost a fost pt mine un AVERTISMENT deoesebit de valoros ar fi fost daca nu as fi UTILIZAT I CHING-ul la momentul respectiv si nu as fi inteles mesajul de alerta!! deoarece vorbea despre traversarea pe gheata ceea ce este f dificil de facut, despre pericol si despre Raceala. oricum acum sunt in viata si traversarea, grea si dificila a reusit........de Mariana LinDA - Cazuistica jungiana
Un caz particular La o framantare in legatura cu relatia mea de cuplu am primit urmatorul raspuns HEXAGRAMA 64 WEY YI Before Completion Imaginea care mia aduso HEXAGRAMA a fost a unei vulpitze (eu) pregatindu-se sa treaca raul si udandu-si coada. Nimic nu este potrivit. Indicatia era ca merg ca pe gheata (raceala) pericole deosebite si PRUDENTA sa am, sa nu investesc prea multade Mariana LinDA - Cazuistica jungiana
Bine, eu speram la un SCHIMB postand pe acest forum, adica sa dobandesc ceva punand ceva si eu dar vad ca sunt eu cea analizata, piana la urma este ok, de fapt rolurile se schimba mereu o sa postez un caz al meu personalde Mariana LinDA - Cazuistica jungiana
Da binentels am mai multe cazuri. Pot sa spun ca I CHINGUL deja il intilnisem si lam studiat cand JUNG ma atentionat din nou (prin cele scrise de el) asupra rezulatelor acestei metode in cazuri legate de ghidare interioara, personala sau a altor persoane.de Mariana LinDA - Cazuistica jungiana
Nu stiu daca este TERAPIE dar am utilizat metoda I-ching, increzatoare in rezultatele tehnicii, dupa ce am citit cartea sa autobiografica Amintiri, Vise, Reflexii Si binenteles, rezultatul Consultarii I-Ching a fost uimitor de corect si de indrumator... ca sa fiu mai explicita, a fost un mesaj pentru Trecut, pt Prezent si binenteles pt Viitor in legatura cu o intrebare concreta De atuncde Mariana LinDA - Cazuistica jungiana
O sa te rog daca se poate sa analizezi cele 2 vise dupa metodele care le-ai spus. Ma intereseaza analiza lor. Eu am postat aceste 2 vise deoereec mi s-au parut legate de topic. Sa ma scuzi daca nu am stiut sa le fac o interpretare corecta. ----------- Asimilarea inconstientului, recomandata la ceea ce am scris, cred ca ar fi posibila doar daca se va dezvalui continutul inconstientului, legatde Mariana LinDA - Temele jungiene
ca raspuns ce pot sati spun eu alta linie de studiu am urmat TEXTELE numi apartin, decat miau fost date pentru a le cerceta eu am adus 2 exemple care mi sau parut potrivite si legate de simbolistica CUPLULUI caci primisem inainte un ASK de la tine Ce insemna SUFLET PERECHE se pare ca nu ne intelegem un PMde Mariana LinDA - Temele jungiene
Transcriu aici 2 vise: sunt 2 persoane diferite De vreo cateva ori am visat sa zic asa marea mea iubire.Este de fapt persoana cu care am stat acum un an nu mult timp dar de care m-am atasat f mult,ideea este ca in vis suntem foarte apropiati si se pare ca si el simte acelasi lucru pt mine.In vis suntem foarte fericiti chiar la un moment dat intr-unul din vise apare si un bebelus ce nu era ade Mariana LinDA - Temele jungiene
Nu urmaresc decat sa am o comunicare si schimb de experientza la nivel de vise si de arhetipuri Cred ca asa am ajuns la acest FORUM o sa transcriu exemplede Mariana LinDA - Temele jungiene
Descrierea a pornit de la visele mele si binenteles de la o arhiva de vise , ale prietenilor Prezentarea ar cere consintamintul lor. Perechea IDEALA apare atat in mituri cat si in VISE, binentels ca si arhetip De obicei (vorbesc despre mine acum) apare cu chipul unei persoane cunoscute, aducand mesaje Dincolo de poezie si orice ARTA, eu zic ca acestea au fost doar vehicolele ca sa prezintde Mariana LinDA - Temele jungiene
Salut Teoriile afirma ca JUNG denumeste Anima zona inconstientã a bãrbatului si Animus sfera inconstientã a femeii. Dupa cerecetarile mele facute dupa Visele proprii si ale cunostintelor si prietenelor FEMEI, pot face o afirmatie care o supun opinie voastre In visele feminine pare Animusul ca modelul sau Perechea ideala, Sufletului PERECHE. Conform obsevatiilor pe care le-am facut ANIMUSde Mariana LinDA - Temele jungiene
Daca in visele barbatilor Anima apare ca si proiectia unui personaj feminin, interesant este cum se manifesta acest Simbol-Arhetip in visele femeilor ??? are cineva detalii?de Mariana LinDA - Temele jungiene
Buna ziua Redau aici un citat si chiar nu inteleg acest SCHIMB doar de REPLICI..nu cred ca acest fORUM a fost construit pt un fel de lupta de idei, ci dimpotriva - Natura ranita umana - o alta expresie care da de furca. Cum adica "natura ranita umana" Trebuie sa mi cer scuze ca am folosit un limbaj mai metaforic? Prin natura ranita inteleg o natura umana care trebuie vindecade Mariana LinDA - Discutii generale
F intersant este simbolul lui CHIRON sau NATURA ranita umana care este videcata de Eul intelept (Apollo, prin fiul sau Asclepios) dar si CHIRON = jumatate om si jumatate centaur arata cum suntem de fapt noi, care avand in inconstient acea animalitate venim spre vindecare. Rana de la piciorul centaurului Chiron era de la sageata otravita a lui Hercule, si s-ar putea sa evoce sageata care vide Mariana LinDA - Discutii generale