Ca răspuns la o cerere prietenoasă din partea Secretarului Secțiunii de Neurologie și Psihiatrie, mă angajez să atrag
atenția acestui Congres asupra subiectului psihanaliză, care este studiată în prezent în Europa și America. Psihanaliza este o combinație remarcabilă, deoarece cuprinde nu numai o metodă de
cercetare a nevrozelor, ci și o metodă de tratament bazată pe etiologia descoperită astfel. S-ar putea să încep prin a spune că psihanaliza nu este un copil al speculației, ci rezultatul experienței; și din acest motiv,
ca orice produs nou al științei, este neterminat. Este deschis oricui să se convingă prin propriile cercetări privind corectitudinea tezelor încorporate în el și să contribuie la dezvoltarea ulterioară a studiului.
Psihanaliza a început cu cercetări în isterie, dar în decursul anilor s-a extins cu mult peste acest domeniu de lucru. Studiile asupra isteriei
de către Breuer și mine, publicate în 1895, au fost începutul psihanalizei. Ele au urmat pe linia trasată de munca lui Charcot cu isteria "traumatică", investigațiile lui Liébeault și Bernheim despre fenomenele hipnozei și studiile Janet despre procesele mintale inconștiente. Psihanaliza s-a situat în opoziție deschisă față de opiniile lui Janet, deoarece (a) a refuzat să situeze isteria în degenerarea ereditară congenitală, (b) a oferit, în loc de o simplă descriere, o explicație dinamică bazată pe interacțiune forțelor psihice și (c) a atribuit originea disocierii psihice (a cărei importanță a fost recunoscută și de Janet) nu unui eșecuri al sintezei mentale care rezultă dintr-o dizabilitate congenitală, ci unui proces psihic special cunoscut sub numele de "refulare" ("Verdrängung").
S-a demonstrat concludent că simptomele isterice sunt reziduuri (reminiscențe) ale experiențelor cu impact profund, care au fost retrase din conștiința de zi cu zi și că forma lor este determinată (într-o
manieră care exclude acțiunea deliberată) de detaliile efectelor traumatice ale experiențelor. În această perspectivă, așteptările terapeutice constau în posibilitatea de a îndepărta această "refulare", astfel
încît să se permită unei părți a materialului psihic inconștient să devină conștientă și astfel să se descotorosească de puterea sa patogenă. Această viziune este una dinamică, în măsura în care ea privește procesele
psihice ca deplasări ale energiei psihice care pot fi măsurate prin efectul lor asupra elementelor afective. Acest lucru este cel mai important în isterie, unde procesul de "conversie" creează simptome prin
transformarea unei cantități de impulsuri mentale în inervații somatice.
Primele examinări psihanalitice și încercările de tratament au fost făcute cu ajutorul hipnotismului. Ulterior, acest lucru a fost
abandonat și lucrarea a fost efectuată prin metoda "asociației libere", pacientul rămînînd în starea sa normală. Această modificare a avut avantajul de a permite ca procedura să fie aplicată unui număr mult
mai mare de cazuri de isterie, precum și altor nevroze și, de asemenea, persoanelor sănătoase. Dezvoltarea unei tehnici speciale de interpretare a devenit totuși necesară pentru a trage concluzii din ideile exprimate de
persoanele investigate. Aceste interpretări au stabilit cu certitudine că disocierea psihică este menținută în întregime de "rezistențe interne". Concluzia pare a fi justificată, prin urmare, că disocierea a
provenit din cauza unui conflict intern, care a dus la "refularea" impulsului subiacent. Pentru a depăși acest conflict și astfel a vindeca nevroza, este necesară intervenția călăuzitoare a unui medic antrenat
în psihanaliză.
În plus, s-a demonstrat că este adevărat, în general, că în toate nevrozele simptomele patologice sunt într-adevăr produsele finale ale unor astfel de conflicte, care au dus la
"refularea" și "disocierea" a minții. Simptomele sunt generate de mecanisme diferite: (a) fie ca formațiuni care se substituie forțelor refulate, fie (b) ca compromisuri între forțele refulante și
cele refulate sau (c) ca formațiuni de reacționale și de protecție împotriva forțelor refulante.
Cercetările au fost extinse în continuare asupra condițiilor care determină dacă conflictele psihice vor duce
sau nu la "refulare" (adică la disocierea cauzată în mod dinamic), deoarece este de la sine înțeles că un conflict psihic poate, de asemenea, să aibă un rezultat normal. Concluzia obținută prin psihanaliză a
fost că astfel de conflicte erau întotdeauna între instinctele sexuale (folosind cuvîntul "sexual" în cel mai larg sens) și de dorințele și tendințele restului eului. În nevroze, instinctele sexuale sucombă
"refulării" și constituie astfel cea mai importantă bază pentru geneza simptomelor, care pot fi considerate, în consecință, înlocuitori ai satisfacțiilor sexuale.
Munca noastră cu privire la
problema dispoziției față de afecțiunile nevrotice a adăugat factorul "infantil" la cele somatic și ereditar, pînă acum recunoscute. Psihanaliza a fost obligată să urmărească viața mentală a pacienților pînă
în copilăria timpurie și s-a ajuns la concluzia că inhibițiile dezvoltării mentale ("infantilisme") prezintă o dispoziție pentru nevroză. În special, am învățat din cercetările noastre despre viața sexuală că
există într-adevăr ceva de genul "sexualitatea infantilă", că instinctul sexual este alcătuit din mai multe componente și trece printr-un parcurs complicat de dezvoltare, al cărui rezultat, după multe
restricții și transformări, îl constituie sexualitatea "normală" a adulților. Perversiunile obscure ale instinctului sexual care apar la adulți par a fi fie inhibări ale dezvoltării, fixări sau dezvoltări unilaterale.
Astfel, nevrozele sunt negativele perversiunilor.
Dezvoltarea culturală impusă omenirii este factorul care necesită restricțiile și represiunile instinctului sexual, fiind cerute sacrificii mai mari sau mai
mici conform constituției individuale. Dezvoltarea este dificilă chiar și cînd se impune în chip delicat, și se pot produce tulburări (fie din cauza constituției individuale, fie a incidentelor sexuale premature),
lăsînd în urmă o dispoziție față de viitoarele nevroze. Asemenea dispoziții pot rămîne inofensive dacă viața adultului se desfășoară în mod satisfăcător și fără turbulențe; dar ele devin patogene dacă condițiile de
viață mature interzic satisfacerea libidoului sau au prea mari cerințe privind suprimarea lui.
=>