Un vis simptomatic

(Extras)

Visul se plasează în anul 1909, cînd Jung şi Freud au vizitat America de nord pentru o perioadă de 7 săptămîni, pentru a prezenta psihanaliza publicului american. În aceeaşi perioadă sînt notabile mai multe incidente semnificative pentru natura relaţiei lui Jung cu Freud. Interesul lui Jung pentru cadavrele de mlaştină, interes care l-a enervat nu o dată pe Freud, şi cele două leşinuri ale lui Freud în prezenţa lui Jung. Toate aceste evenimente, ciudate la prima vedere, au fost interpretate de Freud ca efecte ale sentimentului obscur că Jung îi doreşte moartea.

Dar iată visul relatat de Jung însuşi:

Mă aflam într-o casă necunoscută cu două etaje. Era casa "mea". Eram la etajul superior într-un salon agreabil şi confortabil în stilul sec. al XVIII-lea. Am fost surprins că nu mai văzusem pînă atunci această cameră şi am început să mă întreb cu ce seamănă parterul. Am coborît şi am descoperit că odăile erau mai întunecate, cu pereţii acoperiţi de lambriuri de lemn, cu mobile masive datînd din sec. al XVI-lea sau chiar dintr-o perioadă anterioară. Surprinderea şi curiozitatea mea crescură. Voiam să văd arhitectura totală a casei. Am coborât în pivniţă unde am găsit o uşă dînd spre o scară care ducea la o cameră amplă, boltită. Ea era pavată cu pietre mari, iar pereţii păreau foarte vechi. Am examinat mortarul şi am descoperit că era compus din fărâme de cărămidă. Evident pereţii erau de origine romană. Curiozitatea mea nu înceta să crească. Într-un colţ am văzut un inel de fier fixat într-o dală. Am ridicat-o şi am văzut o altă scară foarte strîmtă ducând la un soi de beci care semăna cu un mormînt preistoric, conţinînd cranii, ceva oase şi fragmente ceramice. Apoi m-am trezit.

Comentariile (asociaţiile) visului sînt oferite tot de Jung:

Dacă Freud, atunci cînd a analizat acest vis, ar fi urmat metoda mea constînd în explorarea asociaţiilor referitoare la vis şi la contextul său, ar fi auzit o poveste pe cinste. Dar mă tem că ar fi minimalizat-o considerînd-o o simplă tentativă de a scăpa de o problemă care era în realitate a sa. Visul era de fapt un rezumat al vieţii mele şi în special al evoluţiei mele spirituale.

Am crescut într-o casă veche de 200 de ani, mobilele noastre datau, majoritatea lor, de acum circa 300 de ani, iar, intelectual, aventura mea spirituală fusese lectura lui Kant şi a lui Schopenhauer. Marele eveniment al zilei era opera lui Charles Darwin. Cu puţin înainte, trăisem încă în universul medieval al părinţilor mei, în ochii cărora lumea şi oamenii erau guvernaţi de omnipotenţa providenţă divină. Această lume devenise brusc arhaică şi perimată. Credinţa mea creştină îşi pierduse caracterul absolut, prin descoperirea religiilor orientale şi a filozofiei greceşti. De aceea, parterul casei mele era atît de întunecos, de silenţios şi mai ales nelocuit

Interesul pe care mi l-a inspirat istoria fusese trezit de studiul anatomiei comparate şi al paleontologiei, în timp ce eram asistent la Institutul de anatomie. Eram fascinat de osemintele omului fosil, în particular de omul din Neanderthal, în jurul căruia se discuta mult şi de craniul Pitecantropului din Dubois, care era încă obiectul controverselor celor mai violente. De fapt, acestea erau asociaţiile reale ale visului meu. Dar nu am îndrăznit să-i vorbesc lui Freud de cranii, de schelete sau de cadavre, căci experienţa mă învăţase că aceste teme îi erau dezagreabile. El se hrănea cu ideea că mi-aş fi dorit moartea sa prematură. Ajunsese la această concluzie în urma interesului pe care îl arătasem pentru mumiile lui Bleikeller din Breme, pe care le-am vizitat împreună în 1909, cînd intenţionam să ne îmbarcăm pentru America.

[...]

Mi-am dat curând seama că Freud căuta în mine vreo "dorinţă de nemărturisit". Şi aceasta m-a determinat să-i sugerez că craniile pe care le visasem constituiau probabil o referinţă la unii membri din familia mea cărora, dintr-un motiv sau altul, le-am dorit moartea. Această supoziţie a avut aprobarea sa, dar eu nu am fost satisfăcut de această soluţie trucată.

[...]

Intuiţia mea era revelaţia bruscă şi neaşteptată că visul meu mă avea pe mine însumi, viaţa mea şi universul  meu, în centrul său, opunând realitatea mea unei structuri teoretice axate pe o mentalitate străină mie, din raţiuni şi scopuri care îi erau proprii. Nu era visul lui Freud, ci al meu. Şi într-o clipită i-am înţeles mesajul.

--
*Extras din articolul Un vis simptomatic al lui C.G. Jung publicat în revista de psihanaliză OMEN, nr. 10. Mai multe detalii despre acest număr şi informaţii despre cumpărare aici .