Semnificaţia psihanalitică a dăruirii

de Jean Chiriac

Care este oare sensul gestului unei femei bătrîne care oferă în tramvai locul ei unei alte femei în vîrstă? Mai mult ca sigur că o consideră pe cealaltă mai bătrînă! Iar întrucît bătrîneţea nu se mai bucură azi de respect (nu mai echivalează înţelepciunea) a fi bătrîn este egal a fi sclerozat sau, într-un cuvînt, inferior (faţă de alţii, mai tineri). Nimic mai firesc atunci ca bătrîna sa îşi alunge sentimentul de inferioritate considerînd-o pe alta MAI bătrînă!

Aceeaşi gîndire care pune în valoare narcisismul personal, iubirea de sine şi dorinţa de a menţine o poziţiei socială înaltă găsim la persoanele care fac cadou altora lucruri vechi (nu mă refer la cazul celor care le vînd). Recent, un prieten de-al meu mi-a povestit cum a primit cadou un telefon mobil vechi, prăfuit, mizerabil, de la un unchi. Unchiul, acum în vîrstă de 75 ani, a fost odinioară un personaj de vază al vieţii publice, care s-a bucurat de privilegiul de a fi cu mult "deasupra" semenilor săi - lucra în partid unde avea un post cheie.

Făcînd cadou mobilul vechi, el s-a menţinut simbolic la nivelul de odinioară, cînd avea tot ce îşi dorea, şi material şi ca influenţă socială, spre deosebire de "alţii" care trăiau în lipsuri şi dispreţ.

Cînd auzim vorbindu-se despre nostalgicii erei de aur ceauşiste trebuie să ne gîndim şi la aceşti răsfăţaţi ai regimului care au avut norocul să se bucure de bunăstare şi poziţie socială demnă de invidiat. Aceştia îşi doresc - ca în exemplu nostru - revenirea acelor vremuri în care străluceau!

Este interesant însă de semnalat şi un alt fapt, nu mai puţin important: a da de pomană sau pur şi simplu a da cuiva ceva este valorizat în creştinism ca un fapt al credinţei. "Cel care dă acestor săraci, mie îmi dă" - spune Isus. Deci, cel care dă cuiva ceva este un bun credincios sau adept al lui Isus.

Această valorizare religioasă a datului (de pomană) are darul de a acoperi cel puţin parţial sentimentul de plăcere al celui care dă cu intenţia de a fi (considerat) deasupra celui care primeşte. În Noul Testament este reprimată dorinţa de slavă (grandomania), şi se insistă pe iubirea de Dumnezeu şi de aproape. Deci, cel care dă se crede că este un om devotat semenilor şi iubirii sociale!

A venit psihanaliza ca să spulbere acest mit! Cel care dă nu este întotdeauna animat de bune intenţii, de iubire şi compasiune, afirmă ea. De fapt, aceste sentimente, pe care învăţăm să le mimăm, ascund altele, egoiste, aşa cum am văzut deja.

Mai mult chiar, valorizarea religioasă (creştină) a dăruirii îl apără pe cel care oferă de perspectiva conştientizării adevăratelor sale motive. Este ca şi cum ai pune o mască zîmbitoare  peste o faţă care arată o grimasă de ură sau durere. Iar această mască are darul de a fi privită ca un dat pozitiv, ca o calitate morală a eului...

Gesturile duble - să le spunem aşa - de genul celor descrise aici sînt foarte mult prezente în împrejurări de viaţă dificile, în care eul este depreciat prin forţa lucrurilor (depreciere prin declin biologic sau răsturnări sociale). Eul se apără, sau mai exact încearcă să îşi menţină achiziţiile narcisice punînd la cale cu ajutorul imagisticii şi moralei sociale situaţii de genul celor analizate aici. O femeie în vîrstă îşi ascunde astfel neputinţa şi ruşinea bătrîneţii sugerînd simbolic că ea nu este la fel de bătrînă (chiar atît de bătrînă!) ca o alta, oferindu-i locul. Un fost răsfăţat al regimului ceauşist îşi menţine iluzia superiorităţii dăruind o obiect depreciat unei rude. Exemplele pot continua la infinit.