Psihanaliza - Editorial



powered by FreeFind
 

Cît de inconștient este inconștientul?

Iată o întrebare care pe unii i-ar face să rîdă. Cum cît de inconștient, păi e inconștient. Răspunsurile de acest gen sunt tipice și rezonabile. Dar, în realitate, lucrurile nu stau chiar așa, nu sunt chiar atît de limpezi.

Am observat, în general la oamenii care au profesii în sfera sănătății mintale: ei acceptă, azi, fără discuții ideea că există viață inconștientă sau, mai precis, că mintea deține o sferă de procese care se petrec la marginea conștienței, de care nu suntem conștienți. Dar, cînd trebuie să verifice în practic aceste afirmații, apar blocaje: emoționale, etice, culturale, spirituale.

Ce vreau să zic este că psihoterapeuții nu înțeleg aspectele de mai sus decît rupte de sfera lor ideo-afectivă. Exemplu: ei acceptă dorințele din aria erotică, să zicem cele incestuoase (vezi complexul lui Oedip), dar nu ar admite în ruptul capului că asemenea dorințe există la ei înșiși. De ce? Pentru că pur și simplu ei nu le doresc (scuzați stîngăcia exprimării).

Aici apare, așadar, o ruptură: între admiterea formală că există sferă inconștientă în viața psihică și acceptarea faptului că această sferă există și la ei.

Cu atît mai mult (sau mai puțin) în cazul clienților (pacienților). V-ați pus vreodată întrebarea cam ce se întîmplă cu un pacient cînd află, în urma analizei (și mă refer aici la munca analitică din cursul unu tratament psihanalitic), că nutrește, inconștient, gînduri incestuoase? Reacția de negare ar fi imediată și brutală. Este și motivul pentru care nu i se comunică direct, de către analist, această descoperire, ci este adus, treptat, la asimilarea ei...

Ei bine, experții în sănătatea mintală nu sunt pacienți; ar fi, deci, de așteptat să aibă mai multă experiență cu inconștientul lor (și al altora). Dar nu au. De ce? Deoarece nu au trecut printr-o analiză personală. Ei au învățat din cărți despre inconștient, dar nu și din experiența practică. Ei sunt asemenea teologilor tobă de carte biblică, dar săraci în experiența reală a manifestării lui Dumnezeu!

În lipsa acestui contact direct cu inconștientul personal experții noștri nu diferă mult de pacienți. Diferența este numai de titulatură - ei se numesc "psihoterapeuți", "psihiatri" etc. Ei sînt cei care se crede că dețin cheile cunoașterii psihicului uman. În realitate, nu le dețin decît formal!

Realizînd acest minus la nivel profesional se înțelege că, o dată în plus, afirmația că psihanaliză rămîne în picioare nu este deplasată. Unii o văd (o vor) depășită dar, de fapt, ea rămîne o exigență fără de care nu se poate - mai ales pe tărîm practic - pentru oricine vrea sau visează la o profesie în domeniul sănătății mintale.

(În editorialul următor vom încerca să explicăm de ce nu au practică "practicienii".)

--
Articol de Ioan Ionuț

subt 

<= Home | Psihanaliza | Cursuri

Articole | Publicații

Asistență online | Forum | Blog

Contact

© 1998-2023, AROPA. Toate drepturile rezervate.

logo aropa