Sigmund Freud > Autoanaliza

Autoanaliză și introspecție

de Roland Jaccard

Într-o scrisoare adresată prietenului său W. Fliess, datată 3 septembrie 1897, Freud scrie: "De cînd am început studiul inconștientului îmi par mie însumi extrem de interesant. Păcat numai că trebuie păstrată tăcerea despre ce este mai intim." Iar Freud îl citează aici pe Faust al lui Goethe: "Tu să nu le spui acestor neisprăviți ce este mai bun din ceea ce știi".

Acest citat va reveni des sub pana lui Freud. Cînd, în 1930, a primit premiul Goethe, el l-a comentat astfel: "Goethe, ca poet, a făcut și mărețe confesiuni, dar el va rămîne și ca mare disimulator, în ciuda profunzimii notelor sale autobiografice".

Totuși, așa cum notează D. Anzieu în remarcabilul său studiu despre Autoanaliza lui Freud [L'autoanalyse de Freud], în ciuda unor aparente și foarte umane reticențe, a unor precauții marcate altminteri de scăpări, Freud a făcut totul în ceea ce îl privește pentru ca să ajungă la noi cea mai deplină dezvăluire de sine la care se poate angaja cineva.

Într-o altă scrisoare către Fliess, Freud va scrie: "A fi total sincer față de tine însuți constituie un exercițiu folositor". Freud intuiește aici esența nevrozei -  adevărul necunoscut - și pe cea a psihanalizei - adevărul regăsit.

Autoanaliza lui Freud, continuată pînă în 1939, anul morții sale, atinge apogeul între 1895 (cînd are treizecișinouă de ani și începe criza de la mijlocul vieții) și 1900. Rezultatele acestei căutări a omului interior vor fi reunite în principal în două volume: Interpretarea viselor (1900) și Psihopatologia vieții cotidiene (1901).

Unul din cele mai frumoase exemple de autoanaliză îl găsim în celebra scrisoare către Romain Rolland - intitulată O tulburare de memorie pe Acropole - trimisă de Freud cu ocazia celei de-a șaptezecea aniversări a ilustrului scriitor francez, a cărui prietenie era pentru el o onoare. La vremea cînd a scris O tulburare de memorie pe Acropole, în 1936, Freud avea cu zece ani mai mult decît R. Rolland, deci optzeci de ani, iar ceea ce îi revine în minte este o experiență avută în 1904, experiență pe care mult timp nu a înțeles-o și pe care se decide în final să o analizeze.

Tulburarea este următoarea: după multe ezitări, Freud călătorește pe neașteptate, în vara anului 1904, la Atena, împreună cu fratele său Alexander - care, în treacăt fie spus, are, ca și R. Rolland, cu zece ani mai puțin decît el. Ajuns pe Acropole, în locul scontatei admirații, este cuprins de un straniu sentiment de îndoială. Este mirat că ceva despre care a învățat la școală există cu adevărat. Se simte divizat în două persoane: una care constată empiric că într-adevăr se găsește pe Acropole și cealaltă care nu poate crede așa ceva, ca și cum ar nega existența reală a acestui fapt.

În textul respectiv - model de autoanaliză - Freud va încerca elucidarea acestui sentiment de stranietate, de irealitate. El va arăta că voiajul la Atena, ca și mai înainte cel de la Roma, constituia obiectul unei dorințe amestecate cu vinovația. Dorință, deoarece încă din copilărie visele sale de călătorie exprimau voința de evadare din atmosfera familială, din îngustimea și sărăcia condițiilor de viață pe care le-a cunoscut în tinerețe. Vinovăție, deoarece a merge la Atena însemna pentru Freud să ajungă mai sus decît tatăl său - prea sărac pentru a călători, prea incult pentru a fi interesat de aceste meleaguri. Să urce pe Acropole semnifica pentru Freud să își depășească hotărît tatăl, lucru interzis în mod clar fiului. Să-i lăsăm însă cuvîntul lui Freud:

    Și dacă ne întrebăm de ce ne-am stricat plăcerea călătoriei la Atena, încă de la Triest, atingem soluția problemei noastre. Trebuie să admitem că pe lîngă satisfacția de a fi reușit atît de bine în viață mai subzistă și un sentiment de vinovație: dintotdeauna există aici ceva nedrept și interzis. Explicația acestui lucru este critica copilului adresată tatălui, prin disprețul care a înlocuit vechea supra-estimare copilărească a persoanei acestuia. Este ca și cum, în reușită, cel mai important lucru ar fi fost faptul de a ajunge mai departe decît tatăl, iar așa ceva ar fi fost interzis.

Lăsînd cale liberă spiritelor, fantomelor, strigoilor, adică personajelor ce i-au bîntuit dorințele, angoasele și rușinile de copil, autoanaliza îi va revela lui Freud problematica lui oedipiană. Ea îl va lumina, așa cum am spus, în privința ambivalenței sale față de propriul tată (Iacob Freud, mort la 23 noiembrie 1896); va prelungi travaliul doliului și îi va ușura lupta împotriva angoasei depresive.

Dimpotrivă, scrie Anzieu, "[analiza] îl face să întrevadă doar relația duală a sugarului cu mama sa, importanța redutabilă a imago-ului mamei falice, identificarea cu sînul idealizat ca atotputernic. Pentru Freud, tatăl, ca și Kronos, este devoratorul: mama nu constituie o amenințare decît în măsura în care este simultan obiect al dorinței și interzisă."

Această căutare a omului interior, a laturii nocturne, legate de vis a existenței sale amintește de spusele Sfîntului Augustin în Confesiunile sale: "Nu căuta în afară; întoarce-te  către tine; adevărul sălășluiește în omul interior."

Poate că nu este de prisos ca în cîteva cuvinte să facem distincția între autoanaliză și introspecție. Introspecția se înscrie într-o tradiție latină de clarificare a eului prin el însuși și își are obîrșiile în celebrul examen de conștiință care este splendida autobiografie spirituală a Sf. Augustin.

Dimpotrivă, autoanaliza aparține unei tradiții germanice de dezvăluire a profunzimilor, grație unei metode fondate pe răsturnările conceptuale. Reluînd o comparație a lui Pierre Fougeyrollas, spunem că introspecția observă umbra ce înconjoară zona luminoasă a conștiinței, în timp ce autoanaliza încearcă, în maniera romanticilor germani, descoperirea realității nocturne a fundamentelor aparențelor diurne.

--
Capitolul Autonaliză și introspecție provine din lucrarea Freud de Roland Jaccard. Cartea a apărut în limba romănă, în traducerea lui Jean Chiriac și Coca-Nica Alina, la editura AROPA. Mai multe detalii despre carte
aici.

--

Mai citește despre:
<- Autoanaliza lui Freud
->
Sigmund Freud despre autoanaliză (citate)

Home | Psihanaliza | Caută pe acest site | Newslette | Contact

© 1998-2017, AROPA. Toate drepturile rezervate.

logo aropa