Psihanaliza > General

Despre psihanaliză (urmare)

Cercetările privind activitatea sexuală a copiilor au condus la o concepţie suplimentară asupra instinctului sexual, bazată nu pe scopurile sale ci pe sursele sale. Instinctul sexual posedă într-o mare măsură capacitatea de a fi deturnat de la scopurile sexuale directe şi de a fi îndreptat spre ţeluri mai înalte care nu mai sunt sexuale ("sublimare"). Instinctul este astfel capabil să aducă cele mai importante contribuţii la realizările sociale şi artistice ale omenirii.

Recunoaşterea prezenţei simultane a celor trei factori ai "infantilismului", "sexualităţii" şi "refulării" constituie principala caracteristică a teoriei psihanalitice şi marchează distincţia sa faţă de alte puncte de vedere privind patologia vieţii mentale. În acelaşi timp, psihanaliza a demonstrat că nu există o diferenţă fundamentală, ci doar una de grad, între viaţa mentală a oamenilor normali şi cea a nevroticilor şi psihoticilor. O persoană normală trebuie să treacă prin aceleaşi represiuni şi trebuie să se lupte cu aceleaşi structuri substitutive; singura diferenţă este că ea confruntă aceste evenimente cu mai puţine probleme şi mai mult succes. Metoda psihanalitică de investigare poate fi aplicată, în consecinţă, în egală măsură explicării fenomenelor psihice normale şi a făcut posibilă descoperirea relaţiei strînse dintre produsele psihice patologice şi structurile normale cum ar fi visele, micile scăpări din viaţa de zi cu zi şi alte asemenea fenomene preţioase ca cuvintele de duh, miturile şi operele imaginaţiei. Explicaţia acestora a fost condusă şi mai departe în cazul viselor şi a rezultat aici în următoarea formulă generală: "Un vis este o împlinire deghizată a unei dorinţe refulate." Interpretarea viselor are ca obiect înlăturarea deghizării la care gîndurile visătorului au fost supuse. Ea este, de altfel, un ajutor extrem de valoros pentru tehnica psihanalitică, deoarece constituie cea mai convenabilă metodă de a obţine o perspectivă asupra vieţii psihice inconştiente.

Adesea există o tendinţă în mediul medical şi, în special, în cercurile psihiatrice de a contrazice teoriile psihanalizei fără a le fi studiat sau aplicat real. Acest lucru se datorează nu numai noutăţii izbitoare a acestor teorii şi contrastului lor faţă de părerile susţinute pînă acum de psihiatri, dar şi faptului că premisele şi tehnica psihanalizei sunt mult mai aproape de domeniul psihologiei decît de ce al medicinei. Cu toate acestea, nu poate fi contestat faptul că învăţăturile pur medicale şi non-psihologice au făcut pînă acum foarte puţin în sensul înţelegerii vieţii mentale. Progresul psihanalizei este în continuare întîrziat de teama resimţită de observatorul obişnuit de a se vedea în propria sa oglindă. Oamenii de ştiinţă tind să aducă rezistenţelor emoţionale argumente şi, astfel, să astfel să se satisfacă pe ei înşişi! Oricine doreşte să nu ignore un adevăr, va face bine să-şi renege antipatiile şi, dacă doreşte să supună teoria psihanalizei unui examen critic, să se analizeze mai întîi pe sine însuşi.

Nu pot să cred că în aceste cîteva propoziţii am reuşit să pictez o imagine clară a principiilor şi scopurilor psihanalizei. Dar voi adăuga o listă a publicaţiilor* de căpătîi pe această temă, al căror studiu va oferi mai multe clarificări celor pe care s-ar putea să-i fi interesat.

Note:
*A se vedea secţiunea noastră dedicată
bibliografiei lui Freud în limba română.

--

=> Înapoi la secţiunea introductivă

________________________
AROPA, 2017.