[Metoda asociaţiilor libere - exemplu]


Exemplu de asociaţii libere

Pacientul se lasă în voia gîndurilor sale fără a interfera cu nimic în derularea lor. El produce următoarele asociaţii libere:

Mă gîndesc la norii pufoşi pe care parcă îi văd în faţa ochilor. Sînt albi, sidefii. Cerul este plin de nori, dar ici colo se întrevăd porţiuni albastre,  azurii...

Dar norii îşi schimbă mereu forma. Sînt  fluizi pentru că sînt condensări de particule de apă...

Mă gîndesc că am o obsesie legată de apa asta. Doctorul mi-a spus că sînt deshidratat, că nu am suficientă apă în organism. Mi-a sugerat să beau 2-3 litri zilnic. Apă minerală sau ceai!

Eu m-am gîndit că există o legătură între nevoia mea de a mînca sărat şi setea de apă. Organismul meu a găsit un pretext - mîncarea sărată - pentru a mă determina să beau apă. Am multe gînduri despre manifestările organismului care par logice şi urmăresc echilibrul interior. Fiecare posedă, de fapt, un doctor interior. Ce nevoie mai are de doctorul de afară? Dacă te laşi în voia înclinaţiilor tale libere, fără prejudecăţi, vei avea intuiţia de a face lucruri, poate surprinzătoare, dar care sînt folositoare corpului şi asigură sănătatea şi buna dispoziţie...

Am citit undeva că poţi fi propriul tău medic. Într-un pasaj din cartea X. am citit că medicii oficiali, sau medicina oficială, nu se bucurau de trecere. Fiecare poate fi propriul său medic. se mai scria acolo...

  • Interpretare

Observăm că asociaţiile libere ale pacientului se leagă indirect de relaţia sa cu psihanalistul. Ideile legate de doctorul interior (cf. "fiecare posedă, de fapt, un doctor interior"), de faptul că nu e nevoie de un doctor din afară, că te poţi lăsa în voia intuiţiei pentru a obţine echilibru şi sănătate, trebuie puse în legătură cu psihanalistul ("doctor din afară"). Pe scurt, pacientul consideră că psihanalistul nu are nici o contribuţie la starea lui de bine. Că se poate lipsi de el.

Trebuie să admitem că şirurile de asociaţii libere produse de pacient au legătură cu situaţia lui prezentă. Ori, această situaţie include o noutate recentă: cura psihanalitică. Noutatea tratamentului, relaţia cu psihanalistul, induc automat gînduri, observaţii, amintiri mai mult sau mai puţin recente. Faptul că pacientul îşi aminteşte că odinioară un medic i-a spus că trebuie să bea mai multe lichide, deşi deshidratarea sa era oarecum compensată de organism, susţine scepticismul actual al pacientului vizavi de utilitatea terapiei analitice (pe care o urmează în prezent).

Acest scepticism are, însă, o istorie şi mai veche, care readuce pe tapet relaţia pacientului cu mama sa, la vîrsta cînd era încă copil şi dependent de grija şi afecţiunea parentale.

De reţinut: metoda asociaţiilor libere este invenţia lui Freud, părintele psihanalizei. Ea arată în ce mare măsură terapia psihanalitică posedă metode de investigare absolut originale care nu pornesc de la concentrarea pe discursul conştient al pacientului, ci pe conectarea la viaţa sa inconştientă.

Note:
1. Freud utilizase metoda în autoanaliza sa, la interpretarea viselor. În Studii asupra isteriei (1895), accentul se punea deja, din ce în ce mai mult, pe contribuţiile spontane ale pacienţilor. Freud aminteşte de pacienta sa Emmy von M. care, la insistenţa lui de a afla originea unui simptom, ar fi răspuns: "că el nu trebuie să o întrebe mereu de unde provine cutare sau cutare lucru, ci să o lase să-i povestească ce-i trece prin mine". Freud mai notează că: "Relatările ei nu sînt atît de neintenţionate pe cît par; ele reproduc mai degrabă, destul de fidel, amintirile şi impresiile noi care au afectat-o de la ultima noastră întîlnire şi emană adeseori, într-o manieră neaşteptată, din reminiscenţele patogene de care ea se descarcă spontan prin cuvînt".

--
Material realizat de Ioan Ionuţ.

--

<= Înapoi la secţiunea metode sau la Asociaţii libere

 

©AROPA, 2010