Carl Jung > Formarea

Formarea în psihanaliza lui Jung

Cîteva idei ajutătoare

Sculptor

Nu-i spun psihologie analitică pentru că sună mult prea tehnic, psihologic. Metoda lui Jung atunci cînd lucrează cu pacienţii săi nu este o metodă. Tot ce face Jung e să asculte şi, ascultînd, să uite orice prejudecată tehnică.

Această idee stranie al prima vedere vine de la Freud, Maestrul cu care Jung a colaborat o vreme, care ne sfătuieşte să adoptăm o atenţie flotantă atunci cînd lucrăm cu pacientul.

Astfel inconştientul vorbeşte cu inconştientul sau, mai clar, se naşte empatia, adică abilitatea cuiva - în speţă a analistului - de a ghici/sesiza inconştientul pacientului.

Întrebarea care se pune în cadrul subiectului acestui articol este: cum poţi învăţa pe cineva atenţia flotantă, empatia?

Răspuns: nu poţi!

Dar descoperi, dacă ai suficient timp şi solicitări, că există oameni dotaţi din naştere cu această abilitate.

În al doilea rînd, este ştiut că Jung a lucrat la începutul activităţii sale după metoda analitică a lui Sigmund Freud. În plus, se mai ştie, după declaraţia lui Jung, că o cazuistica ce se pretează metodei amplificării şi analizei jungiene este extrem de rară. De aceea, este absolut necesar ca înainte de a te lansa în faza următoare să fii format în metoda lui Freud. Despre metoda lui Freud afli cîteva lucruri cu click aici.

Punctul trei. Jung a avut o cultură variată şi substanţială: religie, mitologie, alchimie, yoga, daoism, filozofie, literatura, limbi străine, ca să nu mai vorbim de experienţa sa psihiatrică. Viitorul analist jungian trebuie să acumuleze şi asemenea veleităţi. Nu se poate fără. Exemplu: cînd faci amplificarea materialului oniric la un vis al pacientului tău, e nevoie de cunoştinţe ample în variate domenii de cultură umanistă. Fără ele, nu există amplificare.

Prin urmare, ca şi Jung, sunt forte sceptic în privinţa formării cuiva în analiza jungiană şi asta cu atît mai puţin la o vîrstă tînără, mai înainte de 40 de ani. E nevoie de timp pentru formare şi instruire.(1)

Ce îi motivează pe cei care ne arată tot felul de diplome şi acreditări în formarea jungiană la o vîrstă prematură? Te las pe tine să înţelegi.

Iată cîteva sugestii:

- Dorinţa de a fi în centrul atenţiei într-un domeniu foarte delicat?

- Dorinţa de renume fără fond în cercuri elitiste care taie frunza la cîini?

- Dorinţa de cîştig uşor nefăcînd practic nimic pentru aproapele?

- Compensarea eredităţii încărcate cu un episod psihotic invalidant, ignorat?

Etc. etc.

Note:
1. Un prieten expert în taoismul clasic îmi sugerează că formarea se realizează simplu prin contactul direct şi permanent cu formatorul, ceea ce presupune o viaţă trăită împreună.

Home | Jung Bio | Teorii | Analiza | Articole

Cursuri online | Publicaţii

Caută | Newsletter | Contact

 

©2023, AROPA. Toate drepturile rezervate.