Carl Jung > Psihologia analitică

Ce este psihologia analitică

Cea mai bună prezentare a specificului psihologiei analitice rezultă din evidențierea diferențelor față de psihanaliza freudiană

Carl Jung și-a boteza psihologia, "analitică", pentru a o diferenția de psihanaliza freudiană. Dar prin ce diferă aceste două discipline?

  • Planul teoretic

Pe plan teoretic avem multe diferențe. Deși pînă la un punct Jung a urmat teoriile lui Freud despre nevroze și libido, ulterior el se desparte negînd calitatea sexuală a libidoului și mai ales etiologia nevrozelor (sexuală). De asemenea, Jung vede în libido o energie unică, asemănătoare cu electricitatea, care poate căpăta orice formă sau întrebuințare (la Freud libidoul este sexual). În fine, aparatul psihic include inconștientul colectiv - fără a-l exclude pe cel personal - dar și alte elemente cum ar fi arhetipurile, persona, Sinele etc.

În teoria viselor sînt de asemenea adăugiri și diferențe semnificative. Am precizat deja contribuțiile lui Jung pe pagina dedicată acestui subiect. Să subliniem caracterul de act natural atribuit visului (visul este o expresie a psihicului total), aspectul prospectiv (diferit de cel reductiv sau retrospectiv la Freud), respingerea explicațiilor legate de deformarea visului, care includ cenzura  - la Jung visul este exact așa cum se prezintă, fără a bănui o "fațadă", cum e cazul la Freud.

Există și alte diferențe dar cele de mai sus sunt cele mai frapante.

  • Planul practic

Pe plan practic, în analiză, sînt desigur de asemenea diferențe. Jung nu se sfiiește să intervină în monologul pacientului care nu mai este obligat să stea întins pe divan cu spatele la analist. Jung invită chiar pacientul să-și exprime părerea despre cazul său, să contribuie concret, chiar dacă nu are cunoștințele de specialitate necesare, la vindecare. Jung nu acționează conform unor criterii prescrise. El propune o atitudine de deschidere maximă față de problemele pacientului, fără nicio prejudecată. El își sfătuia discipolii, în acest sens, să uite tot ce au învățat. Poate că aici găsim totuși o urmă a acelei empatii care reproduce discursul inconștientului celuilalt, propuse de Freud.

Uneori tratamentul se încheie după o lămurire scurtă în care Jung explică în termeni clari cauza problemei pacientului. Dar nu întotdeauna se întîmplă astfel ci doar atunci cînd are de-a face cu pacienți foarte inteligenți. Cel mai adesea el interpretează vise, solicită anamneze, propune tehnici speciale ca imaginația activă sau desenul mandalelor. Se stimulează astfel creativitatea pacientului care dă glas emoțiilor care îl afectează, altfel decît prin cuvinte. Am putea spune că abordarea jungiană este una dinamică, activă, spre deosebire de cea Freudiană care este pasivă.

  • Procesul de individuație

Este important de amintit rolul jucat de procesul de individuație în terapia jungiană. Adeseori tratamentul nu se finalizează chiar dacă anumite inhibiții au fost lichidate sau adaptarea mult dorită la realitate a fost atinsă. Jung crede că analiza merge mai departe dar, de astă dată, într-o direcție care nu are nimic premeditat, ci se impune automat, spre ceea ce el numește realizarea Sinelui. Nimic de acest gen nu găsim la Freud.

Mai mult chiar, tratamentul jungian nu are limite și nici un program strict. El poate fi suspendat o vreme pentru a fi reluat mai tîrziu, chiar și după ani.

În fine, Jung punea multă bază pe aptitudinile pacienților de a se implica intelectual în studiile sale. De aceea mulți dintre ei erau invitați să studieze și să scrie lucrări despre diferitele aspecte ale vieții psihice normal și anormale.

AROPA

©2017, AROPA. Toate drepturile rezervate.