Psihanaliza - Metode



powered by FreeFind
 

Simbolism

 

Interpretarea simbolurilor în psihanaliză

Ce este un simbol? Freud definește simbolul ca fiind o comparație în care termenul comparat dispare. De exemplu, dacă comparăm un șarpe cu un toiag, cînd obiectul comparat - șarpele - nu mai este specificat, avem doar toiagul care poate fi un simbol pentru șarpe. Nu am folosit întîmplător acest exemplu deoarece toiagul, la Freud, poate sugera mai mult decît un șarpe.

Simbolurile apar mai ales în vise - în visele nocturne ca și în cele diurne (fantezii). Dar ele sînt prezente și în viața trează, în cultura popoarelor, în credințele religioase, mituri și produsele folclorului. Simbolurile sînt prezente și în nevroze - sau mai precis în conținutul lor ideativ. Aceste simboluri care par la prima vedere foarte diferite îmbracă pentru Freud o semnificație unică: viața sexuală la om.

Dar hai să vedem ce spune Freud însuși despre cîteva simboluri:

    Există unele [simboluri] ale căror sensuri credem că le înțelegem dar care, totuși, ne îngrijorează, deoarece nu putem explica cum cutare simbol a căpătat semnificația respectivă. În asemenea cazuri, confirmările din alte sfere - din filologie, folclor, mitologie sau rituri - sînt bine venite. Un exemplu de acest gen este simbolul pardesiului (mantalei). Am spus că în visele femeii el reprezintă bărbatul. Sper să vă impresioneze relatarea lui Theodor Reik (1920) care ne informează că: "În timpul ceremoniilor vechi de căsătorie la beduini, mirele o acoperă pe mireasă cu un soi de manta specială numită Aba și rostește următoarele cuvinte rituale: De acum nu mai ai încotro, eu te-am acoperit". (Citat din Robert Eisler).

    Am găsit și alte simboluri proaspete și vă voi vorbi numai despre două dintre ele. După opinia lui Abraham (1922), un păianjen în vis este simbolul mamei, dar al mamei falice, de care ne temem; deci, frica de păianjeni exprimă groaza inspirată de  incestul cu mama și teama de organele genitale feminine. Știți, probabil, că creația psihologică numită capul Meduzei poate fi raportată la același motiv al fricii de castrare.

    Celălalt simbol despre care vreau să vă vorbesc este podul, care a fost explicat de Ferenczi (1921 și 1922).
    Mai întîi el reprezintă organul genital masculin care îi unește pe cei doi părinți în timpul relației sexuale; ulterior capătă și alte semnificații care sînt derivate din aceasta dintîi. În măsura în care mulțumită organului masculin venim pe lume din fluidul amniotic, podul devine traversarea dinspre cealaltă lume (înainte de naștere, pîntecele maternal), spre aceasta (viața); și, deoarece omul își reprezintă moartea ca o reîntoarcere la pîntecul maternal (apă), podul a mai căpătat și semnificația de ceva care conduce spre moarte și, în cele din urmă - ca o răsturnare ulterioară a sensului său inițial - el reprezintă tranzițiile sau schimbările la modul general.

    Să mai adăugăm, în context, că femeia care nu și-a învins dorința de a fi bărbat visează adeseori vise cu poduri care sînt prea scurte ca să ajungă pe celălalt mal. (Extrase din New Introductory Lessons on Psychoanalysis).

Articole tematice:

  • Despre simboluri la Freud și Jung am publicat articolul Simbol și simbolism la Freud și Jung în revista OMEN, nr.12 / 2002 - detalii aici.
     
  • Articolul despre simbolismul șarpelui în vise și fantezii publicat în revista OMEN, nr.19 / 2004 - detalii aici.
     
  • Articolul lui Freud despre simbolismul capului Meduzei a fost publicat în revista OMEN, nr.2 / 1998 - detalii aici.
     
  • Articolul despre simbolul labirintului - detalii aici
     
  • Interpretarea cîtorva simboluri care apar în vise - detalii aici.

icon

<= Înapoi la secțiunea Metodele psihanalizei

<= Home | Psihanaliza | Cursuri

Publicații | Articole / Editoriale

Asistență | Forum | Blog | Contact

© 1998-2024, AROPA. Toate drepturile rezervate.

logo aropa