Ce este psihologia analitică?

Cea mai bună prezentare a specificului psihologiei analitice rezultă din evidenţierea diferenţelor faţă de psihanaliza freudiană

Carl Jung şi-a boteza psihologia, "analitică", pentru a o diferenţia de psihanaliza freudiană. Dar prin ce diferă aceste două discipline?

Planul teoretic

Pe plan teoretic, avem multe diferenţe.

Deşi pînă la un punct Jung a urmat teoriile lui Freud despre nevroze şi libido, ulterior el se desparte negînd calitatea sexuală a libidoului şi mai ales etiologia nevrozelor (sexuală).

De asemenea, Jung vede în libido o energie unică, asemănătoare cu electricitatea, care poate căpăta orice formă sau întrebuinţare (la Freud libidoul este sexual).

În fine, aparatul psihic include inconştientul colectiv - fără a-l exclude pe cel personal - dar şi alte elemente cum ar fi arhetipurile, persona, Sinele etc.

Freud (primul din stînga, jos), şi Jung (primul din dreapta, jos) pe vremea cînd colaborau frenetic.

Am precizat deja contribuţiile lui Jung pe pagina dedicată acestui subiect.

Să subliniem aici caracterul de act natural atribuit visului (visul este o expresie a psihicului total), aspectul prospectiv (diferit de cel reductiv sau retrospectiv la Freud), respingerea explicaţiilor legate de deformarea visului, care includ cenzura  - la Jung visul este exact aşa cum se prezintă, fără a bănui o "faţadă", cum e cazul la Freud.

Există şi alte diferenţe dar cele de mai sus sunt cele mai importane.

Planul terapeutic

Şi pe plan terapeutic, adică în analiză, sînt diferenţe.

Jung nu se sfieşte să intervină în monologul persoanei în analiză care nu mai este obligată să stea întinsă pe divan, cu spatele la analist.

Jung invită chiar analizatul să-şi exprime părerea despre cazul său, să contribuie concret, chiar dacă nu are cunoştinţele de specialitate necesare.

Jung nu acţionează conform unor criterii prescrise. El propune o atitudine de deschidere maximă faţă de problemele analizatului, fără nicio prejudecată.

El îşi sfătuia discipolii, în acest sens, să uite tot ce au învăţat.

Poate că găsim aici o urmă a acelei empatii care reproduce discursul inconştientului celuilalt, propusă de Freud.

Uneori tratamentul se încheie după o lămurire scurtă în care Jung explică în termeni clari cauza problemei pacientului. Dar nu întotdeauna se întîmplă astfel ci doar atunci cînd are de-a face cu pacienţi foarte inteligenţi.

Cel mai adesea Jung interpretează vise, solicită anamneze, propune tehnici speciale ca imaginaţia activă sau desenarea mandalelor.

Se stimulează astfel creativitatea persoanei analizate, care dă glas emoţiilor care o stăpînesc, altfel decît prin cuvinte.

Am putea spune că abordarea jungiană este una dinamică, activă, spre deosebire de cea Freudiană care este pasivă.

Procesul de individuaţie

Este important de amintit rolul jucat de procesul de individuaţie în terapia jungiană.

Adeseori tratamentul nu se finalizează chiar dacă anumite inhibiţii au fost lichidate sau adaptarea mult dorită la realitate a fost atinsă.

Jung crede că analiza merge mai departe dar, de astă dată, într-o direcţie care nu are nimic premeditat, ci se impune automat, spre ceea ce el numeşte realizarea Sinelui.

Nimic de acest gen nu găsim la Freud.

Mai mult chiar, tratamentul jungian nu are limite şi nici un program strict. El poate fi suspendat o vreme pentru a fi reluat mai tîrziu, chiar şi după ani.

În fine, Jung punea multă bază pe aptitudinile pacienţilor de a se implica intelectual în studiile sale. De aceea mulţi dintre ei erau invitaţi să studieze şi să scrie lucrări despre diferitele aspecte ale vieţii psihice normal şi anormale.

--
AROPA
Ultima actualizare: 01.10.1016