Carl Jung > Religie

Jung și religia

de Jean Chiriac

Problema religiei este delicată la Jung. Mulți iubitori ai lui Jung (și nu numai ei) au convingerea că Jung era religios, tot așa cum este religios un bun creștin. Lucrurile nu stau chiar așa. Întrebat dacă crede în Dumnezeu, Jung a răspuns într-adevăr: "Eu nu cred, eu știu". Dar el nu se referea la credința obișnuită, cu alaiul de ritualuri și reguli - pentru Jung, Dumnezeu este arhetip, iar experiența lui Dumnezeu (pentru că la el exista așa ceva, o sete de a experimenta pe Dumnezeu) este experiența arhetipului, sau dacă vrem confruntarea cu arhetipul centrului. Mai mult chiar, arhetipul are și o latură negativă, malefică, ce se împacă greu cu imaginea unui Dumnezeu pozitiv, iubitor, salvator. Această latură malefică l-a determinat pe Jung să scrie nenumărate texte despre necesitatea integrării răului (umbrei) pentru realizarea psihicului total (realizarea sinelui).

Poziția lui Jung față de religie nu a fost conformistă. Pe vremea colaborării înflăcărate cu Freud, Jung era foarte reticent față de problemele credinței. Într-una din scrisorile adresate lui Freud el scrie despre religia creștină și Christos în relație cu religiile păgîne ca necesitate de întoarcere la sărbătorile animalității umane în sînge și beție. Ulterior, el face din mitul lui Christos o ilustrare a teoriei sale despre experiența Sinelui. Pentru Jung, Christos nu mai există ca personaj istoric, ci numai ca mit, ca ipostază a Sinelui sau fenomen al Sinelui. Această experiența interioară, la obîrșia ei, a fost externalizată și ritualizată. Este ceea ce cunoaștem și trăim azi ca religie.

Experiența religioasă la Jung este, deci, legată de Sine și de experiența individuală a Sinelui în manifestarea sa psihologică. Transcendentalul devine astfel personal și psihic. Jung atrage tot timpul atenția asupra trăirii lui Dumnezeu ca experiența unificatoare a unirii contrariilor - o experiența concretă, aici-și acum - și nu ca o profesiune de credință: "crede și nu cerceta".

Vom ilustra aceste idei cu 2 extrase din corespondența lui Jung. Unul din ele este un fragment dintr-o scrisoare către Freud:

178 J  Scrisoarea datată: 11 februarie 1910
Despre funcția religiei

În acest fragment de scrisoare, Jung își exprimă viziunea despre religia creștină și mitul lui Christos văzute nu ca o lamentare în fața morții, ci ca o serbare a vieții și beției.

    Îmi imaginez pentru psihanaliză o sarcină mult mai frumoasă și mai vastă decît să fie redusă la un ordin etic. Gîndesc că mai trebuie să-i lăsăm timp psihanalizei să înfiltreze popoarele pornind de la multe centre, să reînvie la intelectual sensul simbolicului și miticului, să-l retransforme frumușel pe Cristos în acel zeu-mag al viei care a fost, și să canalizeze astfel vechile forțe pulsionale extatice ale creștinismului, și totul cu unicul scop de a face din cultul și din mitul sfînt ceea ce erau ele: o sărbătoare a bucuriei îmbătate, în care omul are dreptul să fie animal în etos și în sfințenie. Tocmai aceasta era marea frumusețe și funcție a religiei antice, care, pentru D-zeu știe ce nevoi biologice temporare, a devenit instituție de lamentare. Ce infinitate de delicii și de voluptate este aici în religia noastră, gata să fie readusă la autentica sa destinație! O dezvoltare etică originală și corespunzătoare nu poate abandona creștinismul ci trebuie să crească în el, trebuie să desăvîrșească imnul său de durere și extaz dincolo de zeul muribund  și înviat, puterea mistică a vinului și ororile antropofage ale Cinei - forțele vieții și ale religiei se pun în serviciul numai al acestei dezvoltări etice.(Freud-Jung correspondance , Gallimard, I, 1906-1909, p.26.)

Unui discipol care îi cere socoteală pentru cele spuse pe seama religiei, Jung îi răspunde (la 9 aprilie 1959):

    Foarte mulțumesc pentru citarea acestei afurisite corespondențe. Ea este pentru mine amprenta de neșters, din nefericire, a nebuniei de necrezut care bîntuia zilele tinereții mele. Reîntoarcerea din tărîmurile fanteziilor nebuloase, la realitate, a durat mult. În cazul meu: Mersul Pelerinului a constat în coborîrea a mii de trepte, înainte de a fi putut să întind mîna spre această fărîmă de țărînă care sînt.

©2017, AROPA. Toate drepturile rezervate.