Interpretarea viselor la Jung

Plan subiect, aspect prospectiv,
compensaţie, amplificare

Jung a fost un elev eminent al lui Freud şi, pentru o vreme, luptător neobosit pentru "cauza" freudiană. El a fost influenţat de poziţia lui Freud faţă de problema spinoasă a interpretării viselor. Ulterior, Jung îşi dezvoltă propria teorie care include cîteva elemente noi: planul subiectului, aspectul prospectiv, compensaţia onirică, metoda amplificării.

Se ştie ca Freud interpretează visele pe panul obiectului, adică în relaţia dintre subiectul care visează şi persoanele sau situaţiile din anturajul său. La Jung se introduce planul subiectului. Ce înseamnă planul subiectului? Faptul că visul aduce la suprafaţă, într-o manieră simbolică, expresii ale vieţii psihice a individului, ale transformărilor sale interioare. Visul devine astfel un indicator al acestor transformări care indică uneori derularea procesului de individuaţie.

Astfel, dacă într-un vis X o visează pe mama sa, mama nu este neapărat o aluzie la mama reală, ci la anima visătorului, adică la sfera sa afectivă, care este feminină. Dar mama poate fi o aluzie şi la ceea ce este fundamental biologic în natura umană sau la suma ideilor şi conceptelor familiare individului, care reprezintă cultura sa moştenită, la patria-mumă, în sens cultural.

Visul este, la Freud, retrospectiv, adică se referă de obicei la evenimente trecute, situate în copilăria individului (traume psihice, fixaţii de natură sexuală). La Jung, visul este prospectiv , adică reprezintă un soi de hartă interioară a evoluţiei ulterioare a visătorului. Vorbind despre complexele infantile, Jung afirmă, în spiritul orientării sale, că importante nu sînt complexele ca atare, ci ceea ce face inconştientul cu ele. Astfel, aceste complexe devin ele însele materie primă pentru vise, limbajul în care visul (inconştientul) se exprimă.

Conceptul de compensaţie , la Jung, include o altă idee forţă: visul este o tentativă de echilibrare a unei tendinţe psihice hipertrofiate. Analiza visului trebuie să aibă, deci, ca finalitate, dezvăluirea naturii compensaţiei. Într-o anumită situaţie clinică, Jung trebuie astfel să-i explice pacientei, în urma analizei unui vis, că trebuie să renunţe la atitudinea ei prea raţionalistă (determinată de o inflaţie de animus). Visul devine astfel un mesaj al inconştientului care atenţionează asupra unor carenţe dezastruoase în orientarea existenţială a individului (sau societăţii).

În fine, Jung adaugă la metoda asociaţiilor libere, dezvoltată de Freud, metoda amplificării. El susţine că există elemente ale visului la care visătorul nu poate aduce asociaţii personale. Acestea sînt simbolurile (vezi secţiunea despre simboluri). În acest caz, analistul trebuie să intervină cu erudiţia sa şi să completeze lacunele visătorului. Materialul asociativ provine din diverse direcţii culturale: mitologie, religie, alchimie, folclor etc.

Este de remarcat că aceste completări esenţiale la teoria interpretării viselor nu trebuie preluate cu uşurinţă. Jung afirmă în repetate rînduri că visele trebuie interpretate iniţial în manieră freudiană. Numai în anumite cazuri, excepţionale, se impune aplicarea metodei sale.

Mai citeşte şi:
- Seriile de vise: Jung şi Freud - articol care pune în discuţie problema abordării seriilor de vise la Jung.
- Un vis simptomatic - articolul ilustrează succint metoda lui Jung.
- Jung şi Artemidor - a fost influenţat Jung de teoriile lui Artemidor?
- Exemplu de utilizare I Ching în interpretarea viselor
- Visele şi panica - exemplu de vis interpretat şi comentat
- Despre analiza viselor - extras (secţiunea "citate").

Resurse online:
-> Cursul online dedicat exclusiv metodei lui Jung, realizat în special pentru începători. Mai multe detalii aici .
-> Cursul AROPA intitulat Metode de interpretare a viselor dedică două lecţii metodei jungiene de interpretare. Mai multe detalii aici.