Carl Jung > Religie

Jung „i religia

religie foto

de Jean Chiriac

Religia este un subiect delicat pentru Carl Jung. Discipolii psihologiei analitice („i nu numai ei) cred c„ Jung a fost o persoan„ religioas„, un "bun cre„tin". Acest lucru nu este chiar adev„rat. Întrebat dac„ crede în Dumnezeu, Jung ar fi r„spuns, într-adev„r: "Nu cred, „tiu". Dar el nu se referea la credin„a obi„nuit„, cu toate ritualurile „i regulile ei - pentru Jung, Dumnezeu este arhetipul, iar experien„a lui Dumnezeu (deoarece Jung are o astfel de sete de a-l experimenta pe Dumnezeu) este experien„a arhetipului sau confruntarea cu arhetipul Centrului / Sinelui.

Mai mult chiar, arhetipul are „i o parte negativ„, malefic„, care este greu de conciliat cu imaginea unui Dumnezeu pozitiv, iubitor, salvator etc. Aceast„ parte malefic„ l-a for„at pe Jung s„ scrie nenum„rate texte despre necesitatea de a integra r„ul (umbra personal„ „i universal„) pentru a realiza întregirea psihic„.

Pozi„ia lui Jung fa„„ de religie nu a fost una conformist„. În timp ce colabora intens cu Freud , Jung a ar„tat multe rezerve cu privire la problema credin„ei.

Într-una din scrisorile sale adresate lui Freud, el scria despre religia cre„tin„ „i despre Hristos în rela„ie cu religiile p„gîne, ca o necesitate de a reveni la s„rb„toarea animalic„ în sînge „i extaz.

Ulterior, el face din mitul lui Hristos o ilustrare a teoriei sale despre experien„a Sinelui. Pentru Jung, hristosul istoric nu este important, ci mitul s„u, ca ipostaz„ a Sinelui sau fenomen al Sinelui.

Aceast„ experien„„ interioar„, la obîr„ia sa, a Sinelui, a fost exteriorizat„ (proiectat„) „i ritualizat„. Este ceea ce „tim „i tr„im ast„zi ca religie.

Deci, pentru Jung, experien„a religioas„ este legat„ de Sine „i de experien„a individual„ a Sinelui în manifestarea sa psihologic„. Astfel, transcendentalul devine personal „i psihic!

Jung ne atrage mereu aten„ia asupra lui Dumnezeu cel viu, tr„it ca experien„„ unificatoare sau conjunc„ie a contrariilor - o experien„„ concret„, aici „i acum - „i nu asupra credin„ei în sine, materializate în expresia "crede„i „i nu cerceta„i".

Dar hai s„ vedem ce credea Jung c„ este religia în scrisoarea men„ionat„ anterior adresat„ lui Freud. 178 J scrisoarea datat„: 11 februarie 1910. Despre func„ia religiei.

    Trebuie… s„ retrezim în rîndul intelectualilor emo„ia pentru simbol „i mit, pentru a-l transforma  treptat pe Hristos, din nou, în zeul profet al vi„ei de vie, care a fost el, „i, astfel, s„ absorbim acele for„e instinctuale extatice ale cre„tinismului cu scopul unic de a face din cultul „i mitul sacru - ceea ce au fost odinioar„ - o s„rb„toare bahic„ a fericirii în care omul a recap„t„ etosul „i sfin„enia animalic„. Aceasta a fost frumuse„ea „i scopul religiei clasice, care, din Dumnezeu „tie ce nevoi biologice temporare, s-a transformat într-un Institut al lament„rii. „i totu„i, ce infinit extaz „i ce eliberare zac latente în religia noastr„ a„teptînd s„ fie conduse înapoi la adev„rata lor destina„ie! O dezvoltare etic„ autentic„ „i adecvat„ nu poate abandona cre„tinismul, ci trebuie s„ creasc„ din el, trebuie s„ fructifice imnul s„u dedicat iubirii, agonia „i extazul pe deasupra zeului muribund „i reînviat, puterea mistic„ a vinului, sublima antropofagie a Cinei cea de tain„ - numai aceast„ dezvoltare etic„ poate servi for„elor vitale ale religiei. (Coresponden„a dintre Sigmund Freud „i C. G. Jung , tradus„ de Ralph Manheim „i R. F. C. Hull, Princeton University Press, 1974, p. 294.)

Mai tîrziu, unui ucenic care îi cere o explica„ie pentru ceea ce a spus despre religie, Jung îi r„spunde (la 9 aprilie 1959):

    ΄i mul„umesc foarte mult c„ ai citat aceast„ afurisit„ coresponden„„. Din p„cate, ea este pentru mine amprenta de ne„ters a nebuniei incredibile care a bîntuit zilele tinere„ii mele. Mi-a luat mult timp s„ m„ întorc la realitate din t„rîmurile fanteziilor nebuloase. În cazul meu: Mersul Pelerinului a constat în a coborî mii de trepte înainte de a-i întinde mîna acelui gr„unte de praf care sînt. (Citat din traducerea francez„ a coresponden„ei Freud-Jung, Gallimard, I, 1906-1909, p. 26.)

©2021, AROPA. Toate drepturile rezervate.